FRANKFURT 2013 LIVE: Soul şi Optima facelift strălucesc la standul Kia
Standul Kia de la Salonul Auto de la Frankfurt este dominat de noua versiune a modelului Soul. Acesta a primit de curând un facelift discret. Vizual, nu sunt prea multe elemente care să o despartă de versiunea anterioară. Noul Soul este ceva mai lung şi mai lat faţă de modelul actual, ceea ce înseamnă că spaţiul pentru pasageri a crescut. Portbagajul este şi el mai mare, de la 340 litri fiind mărit la 354 litri. Kia mai spune că acest noul Soul foloseşte o platformă nouă pe care o împarte cu noul model Cee'd, ceea ce înseamnă că şi suspensia a fost upgradată.
Kia Soul şi Optima facelift - fotografii şi informaţii oficiale
A doua vedetă a standului este Kia Optima facelift. Facelift-ul lui Kia Optima vine cu mai multe modificări decât crossoverul de segment B al coreenilor. Astfel, producătorul asiatic spune că versiunea restilizată a lui Optima este mai silenţioasă datorită unor modificări aplicate la nivelul suspensiei spate, are emisii de CO2 mai reduse datorită unor modificări aplicate sistemului de management al încărcării acumulatorului şi prezintă o serie de modificări la gama de motorizări.
Daca nu ma insel, s-a vorbit despre Soul ca nu este un Facelift (care, la randul lui, nu este discret), ci o noua generatie, ca la Suzuki Swift (acelasi limbaj de design consacrat, dar schimbat mult la interior). Interiorul seamana cu cel de pe Nissan Juke! Unde este Optima Facelift? Eu nu vad decat un Optima Hybrid ce este identic cu versiunea initiala! P.S.: Pacat de stopurile Optimei ce strica linia generala...