FOTOSPION: Primele imagini cu noul Porsche Cayenne electric. Lansare în 2026
Viitorul Porsche Cayenne EV, versiunea electrică a SUV-ului de performanță, a fost surprins pe drumurile publice în timpul testelor. Noul model va fi lansat în 2026.
Mai devreme în acest an, Porsche a confirmat oficial că SUV-ul său cel mai mare, Cayenne, va primi o versiune electrică în acest deceniu. Noul model a putut fi văzut și într-o schiță oficială a mărcii, în care am remarcat similaritățile la nivel estetic cu Porsche Taycan.
Acum, a venit momentul să vedem, în premieră, imagini adevărate cu noul model electric, surprins pe șoselele publice în timpul primelor teste. Așa cum a reieșit din schiță, viitorul Cayenne electric va avea o siluetă diferită față de actualul Cayenne, cu o caroserie parcă desenată sub forma unui coupe și cu un design al farurilor aproape copiat de la modelul Taycan.
Noul model a fost surprins și cu aripi laterale evazate, iar în partea din spate putem vedea inclusiv stopurile amplasate pe plan orizontal, precum și o evacuare dublă falsă. Fotografii au putut să vadă și habitaclul noului model, care primește un instrumentar digital nou și un ecran central mai lat pentru sistemul multimedia.
Viitorul Porsche Cayenne EV va fi bazat pe platforma dedicată PPE. Ne putem aștepta ca SUV-ul electric german să beneficieze de o arhitectură de 800 de volți și de un propulsor electric cu două motoare, care să livreze circa 600 de cai putere, alimentate de o baterie de aproximativ 100 de kWh. Noul model va fi lansat abia în 2026.
TOATE IMAGINILE CU NOUL PORSCHE CAYENNE EV POT FI VĂZUTE AICI.
via Carscoops
pana in 2026 apar alte baterii, alte motoare, cel putin la tesla si la chinezi.