FOTOSPION: Imagini noi cu viitorul Toyota C-HR. Va avea un design mai agresiv

Publicat marţi, 30.05.2023 11:43 de Tiberiu Safta

Au apărut imagini spion noi cu viitoarea generație Toyota C-HR. Din imaginile oferite, noul model promite un design mai agresiv, iar habitaclul va oferi mai mult spațiu pentru ocupanți.

Actuala generație Toyota C-HR a debutat în 2016 și a primit o actualizare majoră în 2019. Acum, la mai bine de 7 ani de la debutul crossover-ului hibrid, modelul se pregătește să intre în cea de-a doua iterație mai târziu în acest an.

Cu această ocazie, avem o serie de imagini spion noi cu viitorul model camuflat. Evident, imaginile au fost surprinse în timpul testelor publice, iar acestea relevă câteva noutăți care vor caracteriza noua generație C-HR.

Prima noutate este designul complet nou al viitorului model. Față de actuala generație, viitorul C-HR va avea o caroserie cu un design mai agresiv și care scoate în evidență și mai mult aspectul de crossover coupe. De altfel, noul model este foarte asemănător din punct de vedere vizual cu conceptul C-HR Prologue, prezentat la sfârșitul lui 2022. Singurele diferențe observabile în acest moment sunt oglinzile desenate în mod convențional și roțile de dimensiuni mai mici.

În partea din față, noul model pare să primească o grilă mai pronunțată și care pare să încorporeze luminile de ceață. Partea din spate prezintă un difuzor discret montat sub bara din spate, pentru o notă de sportivitate. Tot aici remarcăm și elemente de protecție suplimentare pentru bară.

Alte detalii vizuale noi includ mânere integrate în portiere, eleron dublu montat în partea din spate și un design nou al farurilor și al stopurilor.

Cu privire la habitaclul noului model, imaginile spion relevă puțin din aspectul său, cu un ecran central nou amplasat la mijloc. Toyota spunea anterior despre habitaclul noii generații C-HR că va fi mai spațios și mai practic față de actuala generație.

Noua generație Toyota C-HR va fi bazată pe platforma TNGA-C, iar modelul va fi disponibil, la momentul lansării, cu motoare hibride convenționale și hibride cu încărcare la priză. Există și speculații că C-HR ar putea să primească și o versiune electrică. Noul model va fi produs în Turcia.

Imaginile spion cu noua generație Toyota C-HR pot fi văzute aici.

via Carscoops

  • Mike, marţi, 30.05.2023 12:36

    Blană nouă, nărav vechi Design nou, frumos dar degeaba... maşina poluantă

  • Seriff, marţi, 30.05.2023 15:58

    @Mike, poluat e capul tau.

  • Banditos, marţi, 30.05.2023 18:22

    macar Lolek i Bolek erau simpatici

  • Coyota CeHRoaznică, marţi, 30.05.2023 20:08

    Nu se zice dizain mai agresiv ci dizain de-a dreptul hidos, nu urât cum era până acum

  • Mircea Badea, miercuri, 31.05.2023 02:00

    bleah, iar sticla iesita din caroserie..