FOTOSPION: Imagini cu noua Dacia Duster 3. Debut la finalul lui 2023
Au apărut primele imagini cu viitorul Dacia Duster camuflat în timpul unor teste publice. Noua generație a SUV-ului de la Mioveni va fi lansată pe piață în 2024.
Anul acesta, Dacia Duster se pregătește să intre în cea de-a 3-a generație. Cu această ocazie, am aflat că noul model va fi produs în continuare la uzina Dacia de la Mioveni, alături de fratele său mai mare, Bigster, care își va face apariția în 2025.
Noua Dacia Duster 3 va fi bazată pe platforma CMF-B a Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi. Pe aceeași arhitectură sunt bazate alte modele ca Renault Captur, Renault Clio și Mitsubishi ASX.
Acum, jurnaliștii de la Motor1 ne oferă primele fotografii spion din timpul testelor publice cu noul model. Din imagini putem vedea un limbaj design nou, foarte apropiat de cel văzut la conceptul Bigster, prezentat în 2021. De asemenea, noul Duster 3 pare a fi mai mare ca dimensiuni decât actuala iterație, iar portierele din spate nu prezintă mânere, ceea ce îi oferă lui Duster 3 un aspect mai sportiv.
Tot în imagini putem vedea că noul Duster beneficiază și de frâne pe disc în partea din spate, în premieră pentru Dacia. Mașina surprinsă în fotografii a fost dotată cu jante de aliaj de 17 inch, iar în capacele oglinzilor sunt integrate și luminile de semnalizare.
Noua generație Dacia Duster va fi prezentată oficial la finalul acestui an, înainte ca lansarea pe piață să aibă loc în 2024. Toate imaginile surprinse cu noul model pot fi văzute aici.
via Motor1
În spate au lăsat toba la vedere, evaluezi mai ușor evoluția ruginii. Dă și o notă de vintage deși e un produs ieftin. Probabil cu 35-40k oricine își poate lua o motorizare slabă, o caroserie de 2-3 stele și un interior de gospodar. Labanii ăștia, n-ai cum să nu ți-o iei.