FOTO EXCLUSIV* : Peugeot testează 508 SW "Outdoor"
Francezii de la Peugeot pregătesc o versiune cu tracţiune integrală şi garda la sol mărită a lui 508. Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, primele imagini ale prototipului.
Francezii de la Peugeot au fost surprinşi în timp ce testau o versiune înălţată a lui 508 SW echipată cu tracţiune integrală. Deşi denumirea modelului a fost încă definitivată, fotografii de la CarPix au botezat-o deja Outdoor, cu gândul la modelul din gama Audi cu care se va lupta această versiune a lui 508 SW. Cel mai probabil, respectiva versiune este destinată segmentului upmarket pe care îl ţinteşte modelul francez de segment D, mai precis versiunile superioare de echipare ale lui 508 care sunt succesoarele lui 607.
Cu excepţia versiunii Hybrid 4, Peugeot nu oferă tracţiune integrală pentru 508. Aparent, respectiva versiune ar fi un model echipat cu tracţiune integrală care trebuie să răspundă cererii de asemenea modele din segmentul D. În cazul lui Hybrid 4, vorbim de un motor diesel de 163 Cp şi de un motor electric de 37 CP, care lucrează în tandem pentru a emite doar 99 de grame de CO2 per kilometru în cazul versiunii berline a lui Peugeot 508. Pentru perioade scurte şi la nevoie, Peugeot 508 Hybrid 4 oferă şi tracţiune integrală, iar puntea spate beneficiază de un control superior al tracţiunii prin utilizarea de motoare electrice.
În cazul modelului din imagini, se observă creşterea gărzii la sol cu câţiva centimetri. În rest, exemplarul din imagini nu prezintă modificări estetice sau alte schimbări care să sugereze modificări drastice ale caroseriei, semn că această versiune exista de mult în mintea inginerilor francezi. Debutul acestei versiuni ar putea avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt din acest an.
*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.
Urata masina