FOTO EXCLUSIV* : Fiat pregăteşte o versiune 4x4 a lui 500

Publicat miercuri, 02.02.2011 14:51 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, primele imagini spion ale versiunii 4x4 a lui Fiat 500. Modelul este bazat pe platforma tehnică a lui Fiat Panda 4x4.

Fiat testează o versiune 4x4 a lui 500 în Suedia. Versiunea 4x4 a micului model italian va fi lansată împreună cu o versiune break a lui 500, car se va numi Giardinera. Exemplarul din imagini prezintă un mic facelift exterior, în timp ce garda la sol a fost mărită vizibil. Sistemul de evacuare are un amplasament diferit pentru a-i face loc diferenţialului spate. Debutul modelului este aşteptat pentru anul 2012.

Fiat 500 4x4 este realizat pe platforma lui Fiat Panda 4x4. Versiunea 4x4 a lui Panda este cunoscută pentru abilităţile sale off-road, ajutate într-o măsură importantă de unghiurile de atac şi de degajare cu valori foarte bune. Fiat 500 4x4 nu doreşte să devină un off-roader veritabil, ci doar un model de clasă mini care să poată oferi un nivel superior de aderenţă şi capacitatea de a ataca trasee neasfaltate.

Exemplarul din imagini prezintă un set de blocuri optice modificate, o grilă faţă schimbată subtil şi proiectoare diferite. Profilul modelului este neschimbat, cu excepţia gărzii la sol mărite. Posteriorul pare să nu fi primit nicio modificare în urma viitorului facelift.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.

  • Dan, joi, 03.02.2011 11:21
    Blocuri optice

    Deci blocurile optice nu sunt modificate,proiectoare nu are deloc(asta e modificarea?).Pentru cei ce nu cunosc,"farurile" mari sunt pentru faza scurta si semnalizare,cele "mici" de dedesupt sint pentru faza mare si functia "daylight" si undeva mai jos pe grila neagra ar fi trebuit sa fie proiectoarele de ceata........care lipsesc cu desavarsire :)))) Asa ca...........sub articol ai mai multe poze cu Fiat 500( unuforma Gulf si debutul in SUA)......te puteai inspira de acolo. Hai pa..........