FOTO EXCLUSIV* : Audi S1 este gata de lansare

Publicat luni, 30.08.2010 13:41 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în premieră pentru România, primele imagini spion cu Audi S1 fără niciun fel de camuflaj.

Inginerii Audi au fost surprinşi de fotografii de la Carpix în timp ce testau un S1. După cum puteţi vedea, exemplarul din imagini este în versiunea de producţie şi debutul său ar putea avea loc chiar la Salonul Auto de la Paris. Noul model este echipat cu un motor 1.4 TSI de 180 CP, cuplat unei transmisii S Tronic cu şapte rapoarte. Acesta va fi primul model din gama S care nu va beneficia de un sistem de tracţiune integrală. La nivel de platformă, noul Audi S1 este înrudit cu Polo GTI.

Noul Audi S1 se va lupta cu modele precum Mini Cooper S şi Alfa Romeo MiTo Quadrifoglio Verde. Debutul acestui model este estimat pentru jumătatea anului 2011, dar ne putem aştepta ca noul S1 să fie prezentat cât de curând. Având în vedere faptul că Audi a decis comercializarea lui A1 în întreaga lume, ne putem aştepta ca versiunea de performanţă a acestuia să fie oferită pe mai multe pieţe decât era pregătit iniţial. Toate acestea vor duce la reducerea costurilor pentru cei de la Audi şi îi vor ajuta în dezvoltarea modelelor viitoare.

Diferenţele estetice dintre A1 şi S1 sunt minime. Putem observa mici modificări la nivelul barei de protecţie faţă, manifestate prin schimbări subtile în partea inferioară a acesteia. Modelul prezintă un set de jante din aliaj de dimensiuni mari şi bosaje umflate ale aripilor. Posteriorul prezintă o bară spate cu un difuzor de aer integrat care încadrează o evacuare cu două ţevi. Modelul nu are un eleron de dimensiuni mari, ci doar un "cozoroc" de lunetă. În ceea ce priveşte performanţele, Audi S1 este aşteptat să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puţin de şapte secunde şi să atingă o viteză maximă de peste 225 km/h.

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.