FOTO EXCLUSIV* : Aston Martin testează o versiune S a lui Rapide

Publicat vineri, 27.05.2011 10:13 de Sebastian Toma

Automarket vă prezintă, în exclusivitate pentru România, primele imagini spion ale "răspunsului" Aston Martin la adresa lui Porsche Panamera Turbo S.

Aston Martin testează o versiune mai puternică a lui Rapide. Modelul a fost dezvoltat ca răspuns la Porsche Panamera Turbo S, a cărei existenţă pare să le tulbure ceaiul directorilor din Gaydon. Modelul se va numi Rapide S şi va fi echipat cu un motor V12, despre care se spune că va furniza în jur de 510 CP, tot în formă aspirată. Între timp, cei de la Porsche oferă un V8 de 4.806 cmc pe Panamera Turbo S, unitate care furnizează 550 CP la 6.000 rpm şi dezvoltă 700 Nm între 2.250 şi 4.000 rpm.

Porsche Panamera Turbo S are nevoie de 3.8 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi poate atinge o viteză maximă de 306 km/h. Modelul are o transmisie PDK cu şapte trepte şi prezintă un consum mixt anunţat la 11.5 litri la sută. Această versiune a lui Panamera porneşte de la 182.746 de euro cu TVA inclus pe piaţa din România. Între timp, Aston Martin Rapide este oferit doar în compania unei motorizări V12 de 5.935 centimetri cubi, care furnizează 470 CP la 6.000 rpm şi oferă 601 Nm la 5.000 rpm. Rapide are o transmisie secvenţială Touchtronic 2 cu şase trepte, necesită 5.3 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, dar poate atinge o viteză maximă de 303 km/h.

În comparaţie cu versiunea standard a lui Rapide, prototipul testat de inginerii Aston Martin la Nurburgring prezintă o serie de modificări de ordin estetic. Mai precis, barele de protecţie faţă şi spate au fost perfecţionate, aceastea având fante de aer de dimensiuni mai mari, respectiv forme cu un coeficient aerodinamic mai bun. Capacul portbagajului integrează un spoiler diferit, iar aspectul lui Rapide este mai agresiv. Motorul utilizat de acest model vine de la Aston Martin DBS, deci performanţele sunt asigurate, iar sistemul de frânare şi suspensia au primit şi ele modificări pentru a ţine pasul cu noua "herghelie".

*Fotografiile ataşate acestui articol sunt publicate de Automarket în exclusivitate în România printr-un contract semnat cu o companie specializată din Suedia. Reproducerea acestor imagini pe teritoriul României fară acordul Automarket.ro este strict interzisă.