Fostul proprietar al mărcii Ducati a investit 177 milioane de euro în Aston Martin

Publicat joi, 02.05.2013 13:09 de Sebastian Toma

Aston Martin are un nou investitor - Investindustrial, fostul proprietar al mărcii Ducati. Noii parteneri îi vor ajuta pe englezi să finanţeze dezvoltarea noilor modele.

Fondul de investiţii Investindustrial, fostul proprietar al mărcii Ducati, a investit 177 de milioane de euro în marca Aston Martin. Investiţia a fost confirmată astăzi de reprezentanţii mărcii britanice, aceasta fiind anunţată încă din luna decembrie a anului trecut. Constructorul din Gaydon necesita investiţia respectivă în vederea dezvoltării de modele noi în decursul următorilor cinci ani. Împreună cu investiţia celor de la Investindustrial şi a partenerilor mai vechi, Investment Dar şi Adeem Investment, cei de la Aston Martin au reuşit să strângă 590 milioane de euro în vederea dezvoltării noilor creaţii.

Investindustrial a deţinut în trecut marca Ducati, pe care a vândut-o nemţilor del a Audi contra sumei de 834 milioane de euro. În comparaţie cu investiţia iniţială, cei de la Investindustrial au obţinut o sumă de trei ori mai mare în urma vânzării companiei italiene. Fondul de investiţii deţine bunuri în valaore de aproximativ patru miliarde de dolari, incluzând operatorul de servicii de satelit Eutelsat, cel mai mare parc de distracţii din Italia – Gardaland şi o marcă de echipamente pentru excursionişti, Karrmor, lideră pe piaţa din Regatul Unit.

Investemnt Dar şi Adeem Investment, ceilalţi finanţatori ai Aston Martin, sunt două companii din Kuwait care au investit în constructorul din Gaydon după ce David Richards, şeful Prodrive, a format un consorţiu care a cumpărat marca britanică de la americanii de la Ford Motor Company, contra sumei de 848 milioane de dolari. În urma acestei tranzacţii, Aston Martin a rămas una dintre puţinele companii din această industrie care nu este deţinută de un producător mare de automobile.

Via Carscoops | AstonMartin