Formula 1 caută alternative pentru sezonul 2020: cursele amânate ar putea fi reprogramate în luna august
Sezonul 2020 al Formulei 1 ar putea avea până la 18 curse, iar unele curse amânate ar putea fi reprogramate în pauza tradițională din luna august, potrivit directorului Ross Brawn.
Primele patru curse ale sezonului 2020 al Formulei 1 au fost amânate sau anulate din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, iar directorul Ross Brawn încearcă deja să găsească soluții pentru salvarea campionatului.
Una dintre opțiuni este eliminarea pauzei de vară din luna august, când există trei weekenduri disponibile.
"Cred că dacă am elimina pauza din august am avea câteva weekenduri în care putem avea curse. Cred că putem construi un calendar decent pentru restul anului", a declarat el pentru postul de televiziune SkySports.
O astfel de aglomerare de curse ar genera însă probleme pentru angajații echipelor, motiv pentru care o opțiune de avarie este eliminarea zilei de vineri din cadrul Marilor Premii.
"Am vorbit despre varianta unor weekenduri de cursă de două zile. Prin urmare, putem avea triple (n.r - trei curse într-un interval de 14 zile), asta ar putea fi o opțiune", a adăugat Brawn.
În acest context, Brawn anticipează că sezonul ar putea avea în cele din urmă până la 18 curse, comparativ cu cele 22 programate inițial.
"Sunt destul de optimist că putem avea un campionat cu 17-18 curse sau chiar mai multe. Le putem integra în calendar, dar totul depinde de când începe sezonul", a mai precizat el.
După anulările primelor patru curse, sezonul ar trebui să înceapă în 3 mai cu Marele Premiu al Olandei, însă există deja temeri că cele trei curse programate în luna mai la Zandvoort, Barcelona și Monaco nu vor putea avea loc ca urmare a amploarei pandemiei.
Prin urmare, oficialii Formulei 1 anticipează că sezonul va începe în cel mai bun caz în 7 iunie cu Marele Premiu din Azerbaidjan.
Via SkySports
Sa fie joia si duminica, la fel ca tragerile LOTO :))