Ford vrea sa dezvolte modele noi fara sa colaboreze cu Mazda
Ford si-a anuntat intentia de a renunta la colaborarea pe care o are cu Mazda. Constructorul american prefera sa dezvolte modele noi singur, cu cat mai putin ajutor din exterior cu putinta.
Dupa cateva decenii de colabrare intre cei de la Ford si japonezii de la Mazda, americanii doresc sa lucreze singuri. Cu toate acestea, cei de la Ford nu exclud colaborarea dintre cele doua companii, ci doar vor sa reduca drastic masura in care se bazeaza pe japonezii de la Mazda pentru dezvoltarea platformelor si motoarelor.
In incercarea de a obtine lichiditati, Ford a vandut 22% din actiunile pe care le detinea in cadrul companiei Mazda. Niponii se vor stradui sa vanda actiuni pentru a strange aproape 1.1 miliarde de dolari, bani care vor fi utilizati pentru dezvoltarea noilor modele. Cei de la Mazda ar putea avea probleme cu dezvoltarea modelelor din cauza pierderii parteneriatului de dezvoltare pe care il aveau cu cei de la Ford.
Noua strategie a celor de la Ford este de a dezvolta modele si platforme globale, costurile de dezvoltare ale acestor modele urmand sa fie mai scazute. Primul exemplu de model global de la Ford ar fi noua generatie Fiesta. Intamplator sau nu, aceasta imparte platforma cu Mazda 2, dar este dezvoltata suplimentar de catre Ford Europe. Ford Focus imparte elementele mecanice cu Mazda3, iar Ford Fusion este bazat pe platforma lui Mazda6. Pana in 2012, Ford vrea sa vanda 1 milion de unitati Fiesta pe an.
Via | Bloomberg
Ford Mondeo pe platforma Mazda6, nu? Nu Ford Fusion.