Ford va mari productia cu 10% in cel de-al treilea sfert al anului

Publicat marţi, 02.06.2009 11:14 de Sebastian Toma

La doar o zi de la intrarea GM sub protectia legii falimentului, Ford a anuntat ca va mari productia de vehicule utilitare in cel de-al treilea sfert al acestui an.

In timp ce principalii sai competitori de pe piata americana au declarat falimentul, Ford anunta ca isi va mari productia in cel de-al treilea sfert al acestui an. Producatorul american a luat aceasta decizie in speranta ca va reusi sa detina o cota de piata mai mare, lasata libera de General Motors si Chrysler. Productia Ford in cel de-al treilea sfert al anului 2009 va fi marita cu 10 %.

Ford a decis sa micsoreze productia de autoturisme si sa mareasca productia de vehicule utilitare. Astfel, producatorul american va fabrica doar 150.000 autoturisme din totalul de 460.000 unitati pe care le va construi in cel de-al treilea sfert al anului 2009. Ford a luat aceasta decizie datorita popularitatii inregistrate de modele precum F-150. Desi cresterea productiei de vehicule utilitare este o miscare riscanta in conditiile actuale ale pietei, Ford declara ca isi bazeaza decizia pe cifrele de vanzari inregistrate in prima jumatate a acestui an.

Via | Autoblog

  • Bethurbazal, marţi, 02.06.2009 12:16
    opinie

    Ford va castiga cel mai mult de pe urma problemelor pe care le au Chrysler si GM. Americanii vor miza pe modelele lor pana cand celelalte doua vor reveni pe linia de plutire. Concurenta n-ar trebui sa-si frece mainile de bucurie caci americanii sunt dispusi sa produca adevarate miracole cand sunt ”in corzi”. Nu m-ar mira sa vina pe piata cu noutati care vor bulversa piata auto. Cand esti lider in cercetare si tehnologii te poti misca foarte repede de la agonie la extaz. Si sa nu uitam de patriotismul american! Acum e unul din momentele cand, cred eu, se va manifesta.

  • Sorin, joi, 04.06.2009 13:21

    sustii ca ford este lider la dezvoltare si tehnologii?... dintre cei americani da este, si dintre ei ford sta cel mai bine, si la inceputul crizei tot la fel, deasemenea este singurul care nu si-a oprit nici un program de dezvoltare, dar nu am auzit nimic dspre un ford hybrid sau electric, ma rog ceva "ecologist", si oricat de patrioti or fi americanii, lexus era lider la vanzarile de lux si toyota la vanzari generaliste, cred ca va conta foarte mult produsul pe care il vor oferi. In articol e vorba despre pick-up-uri, segment unde ford f-150 este lider de multi ani, ba chiar a fost cel mai vandut model de pe piata, inclusiv masinile mici, deci... nu sunt atat de sigur ca vor trece de la agonie la extaz prea repede.

  • Bethurbazal, vineri, 05.06.2009 07:42
    clarificari

    Eu am vorbit de americani in ansamblu. Americanii sunt lideri in cercetare-dezvoltare si tehnologii in aproape toate domeniile si de aceea cred ca vor veni cu surprize in viitor, altfel va iesi rau pentru toti, nu numai pentru ei. Cat despre Lexus si Toyota ai dreptate cand spui ca sunt lideri, dar nu uita ca ele sunt fabricate in SUA si daca nu ma insel sunt concepute tot acolo. Doar caimacul afacerii se duce la japonezi.