Ford va întrerupe producția la uzina din Spania timp de nouă zile: cererea este în scădere
Ford va întrerupe producția la uzina din Valencia (Spania) timp de nouă zile în cursul lunii noiembrie ca urmare a cererii scăzute. Uzina produce, printre altele, modelele Kuga, Mondeo și Galaxy.
Ford este unul dintre puținii constructori care au înregistrat o scădere a vânzărilor de mașini noi în Europa în primele nouă luni ale anului.
Constructorul american a comercializat aproape 778.000 de unități, în scădere cu 1.7%, rezultat generat însă în special de o scădere abruptă cu 13.5% ca urmare a introducerii noilor teste de emisii WLTP.
Iată însă că producătorul american anticipează că cererea pentru modelele sale va fi în continuare scăzută, întrucât a anunțat că producția de la uzina din Valencia va fi întreruptă timp de nouă zile în cursul lunii noiembrie. Informația vine în contextul în care uzina a întrerupt producția pentru trei zile și în luna octombrie.
Uzina Ford de la Valencia are circa 7.500 de angajați și produce SUV-ul Kuga, versiunile sedan, break și Vignale ale lui Mondeo, monovolumele S-Max și Galaxy, dar și utilitarele Tourneo Connect și Transit Connect. Cu excepția lui Kuga, toate celelalte modele înregistrează vânzări în scădere, pe fondul scăderii interesului pentru sedanuri și monovolume în detrimentul SUV-urilor.
De altfel, acest lucru favorizează uzina Ford de la Craiova, care produce SUV-ul Ecosport și va primi un nou model începând din anul 2019.
Via Reuters
oare spaniolii tot asa spun? "guvernul asta imbecil...inca putin, si Ford isi ia jucariile si pleaca in Romania, unde muncesc aia pe 3 mici cu o lingura de mustar si o cana de bere"