Ford va începe concedieri voluntare în Germania

Publicat marţi, 15.07.2025 13:25 de Tiberiu Safta

Ford a aprobat oficial planul de a începe concedieri voluntare la una din uzinele sale din Europa. Peste 10.000 de angajați sunt vizați de acest plan care a fost pus în aplicare din cauza cererii scăzute pentru mașinile electrice.

Constructorul american este nevoit să-și regândească strategia de producție pe fondul cererii sub așteptări pentru mașinile sale electrice. Din această cauză, a apărut riscul ca Ford să se gândească la concedieri la uzina sa de la Koln pentru a încerca să reducă din costuri.

După o intervenție a sindicatului IG Metall, Ford a decis să aprobe un plan de a începe concedieri voluntare la uzina de la Koln. Planul vizează aproximativ 10.000 de angajați care au acum posibilitatea să plece voluntar în schimbul unor pachete compensatorii care „sunt generoase și semnificativ mai mari decât media din industria auto”, potrivit spuselor lui Benjamin Gruschka, șeful consiliului angajaților.

Același plan aprobat de conducerea Ford prevede și menținerea unui cadru de protecție a locurilor de muncă pentru următorii 7 ani, precum și o reducere a nu mai puțin de 2900 de posturi.

Anterior, Ford a investit aproximativ 2 miliarde de dolari în uzina de la Koln pentru a putea începe producția de mașini electrice.

via Profit

  • alex_cu_a_mic, marţi, 15.07.2025 13:37

    Concedierile ar trebui sa inceapa cu "vizionarii" care au adus Ford in situatia asta.

  • aha, marţi, 15.07.2025 13:38

    Doua miliarde de dolari pentru a putea incepe productia de Volkswagen-uri rebranduite? Nice. Nu era oare mai simplu sa inchirieze niste spatii si roboti in Zwickau pentru acest lucru?

  • @alex, marţi, 15.07.2025 14:37

    Vizionarii de care zici sunt aia care practic au ingropat Ford cu mult inaintea vizionarilor cu electricele. Adica aia care au aprobat dezvoltarea si productia unor modele tomberon, catastrofe la fiabilitate care au distrus pentru totdeauna numele acestui producator. Nu e ca si cum ar fi fost vreodata Ford prea stralucit la calitate sau fiabilitate, dar tot ce a produs dupa 2004-2005 incoace sunt numai gunoaie.

  • nsrei, marţi, 15.07.2025 15:42

    am eu un ford focus 2016, cu 120 de mii de km in 9 ani am schimbat o bieleta de directie , butonul de la portbagaj, un suport de motor , bujii, placute de frana si uleiul. Din pacate la anul va trebui sa schimb si distributia, vedem cat o costa, 2 3 mii