Ford si GM, in carti pentru Craiova

Publicat joi, 28.06.2007 16:25 de Robert Gherghe

Cei doi giganti americani au achizitionat dosarul de prezentare, necesar pentru ofertarea companiei Daewoo Craiova.

Ford si General Motors sunt singurele companii care au achizitionat, pana in prezent, dosarul de prezentare al Automobile Craiova, necesar pentru depunerea ofertelor de cumparare a firmei, anunta Mediafax.

"Ford si General Motors au achizitionat dosarele de prezentare si au avut acces si la informatii suplimentare in cadrul camerei de date organizate la sediul Automobile Craiova ", au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Pentru depunerea ofertelor de cumparare a Automobile Craiova, companiile interesate sunt obligate sa cumpere de la AVAS dosarul de prezentare a firmei. Totodata, ofertantii trebuie sa achite garantia de participare la licitatie in valoare de 1,04 milioane euro.

Investitorii vor fi departajati in functie de pretul oferit pe actiune, investitiile asumate pentru modernizarea capacitatilor de productie a autoturismelor de pe platforma Automobile Craiova, angajamentul ofertantului de a ajunge in al patrulea an de la privatizare la un nivel de integrare de minim 60% si realizarea unui volum al productiei de 200.000 de autoturisme in al patrulea an investitional de la data transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor, potrivit strategiei de privatizare a companiei.

Ofertantii vor trebui sa prezinte si un plan de afaceri pe o perioada de patru ani in care sa mentioneze elementele tehnice, economico-financiare, sursele de finantare, dezvoltarea pietei. Cea mai buna oferta va fi selectata de catre Comisia de privatizare prin aplicarea grilei de punctaj.

Din punctajul final acordat de catre Comisie, pretul oferit pe actiuni va avea o pondere de 35%, iar investitiile pentru modernizarea capacitatilor de productie a autoturismelor vor avea un punctaj de 20%. Planul privind nivelul de integrare va avea o pondere de 20%, iar volumul de productie propus de investitor va fi notat tot cu 20%. Fiecare dintre cele patru elemente de departajare pentru stabilirea ofertei castigatoare va fi punctat separat.

  • razvan magureanu, joi, 28.06.2007 16:49
    ford si gm

    nu stiu ce ar putea produce ford la craiova. ei nu au o marca low cost cum are GM pe chevrolet. pentru romania ar fi ideal sa castige GM pentru ca chevrolet e singurul care poate forta scaderea preturilor la dacia. Mai mult gama lor viitoare este absolut de senzatie. am vazut succesorii lui spark, aveo si lacetii/nubira si arata superb. in plus au preturi extrem de competitive iar vanzarile lor vor creste exponential in urmatorii ani in aceasta zona a europei unde este si romania. producand la noi vor avea preturi si mai bune.

  • ford, sâmbătă, 30.06.2007 17:34
    dan

    nu uta ca in 1992 sa primit offerta de la;ww,ford,opel,peugeot,renault si cine a luat un nimeni cum sa dovedit pe piata ue,acum faliment si ce facem lom iar un nimeni pe piata sau dau si astea ciubuc mare si dupa 10ani faiment