Ford S-Max și Galaxy primesc îmbunătățiri: motor diesel EcoBlue de 2.0 litri în versiuni de la 120 CP la 240 CP
Monovolumele Ford S-Max și Galaxy au primit un nou motor diesel EcoBlue de 2.0 litri disponibil în versiuni de 120 CP, 150 CP și 190 CP, dar și în varianta bi-turbo de 240 CP.
Constructorii europeni au recurs în ultima perioadă la transformarea monovolumelor în SUV-uri, inclusiv în cazul celor de la Opel, Seat sau Citroen, iar presa internațională a speculat că Ford va elimina din gama europeană modelele S-Max și Galaxy.
Iată însă că, cel puțin pentru moment, cele două monovolume vor rămâne disponibile la comercializare și, în plus, au primit o serie de îmbunătățiri tehnice, care vizează în special introducerea unui nou motor diesel.
Este vorba despre unitatea diesel EcoBlue cu capacitatea de 2.0 litri, care este disponibilă în versiuni de 120 CP, 150 CP și 190 CP, dar și într-o variantă bi-turbo de 240 CP. Noul motor poate fi utilizat împreună cu o cutie de viteze automată cu 8 trepte sau cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. În plus, S-Max și Galaxy sunt echipate și cu tehnologiile Adaptive Cruise Control (ACC) și Stop & Go, însă acestea sunt disponibile doar în cazul în care optezi pentru cutie de viteze automată.
Constructorul american menționează că cele două monovolume pot fi achiziționate opțional cu numeroase alte tehnologii și sisteme de siguranță, inclusiv Adaptive Front Lighting System sau Active Park Assist with Perpendicular Parking.
Modelele sunt echipate cu sistemul Sync 3 care oferă compatibilitate cu Android Auto și Apple CarPlay, iar funcțiile sunt controlate vocal sau pe ecranul touch de 8 inch. Nu în ultimul rând, modelele sunt disponibile în două noi nuanțe de culoare, Chrome Blue și Diffuse Silver.
Via Ford