Ford Mustang Shelby GT500: americanii susțin că noua versiune ce va apărea în 2019 va avea 710 cai putere
Ford a anunțat lansarea pentru 2019 a noului Mustang Shelby GT500. Americanii susțin că noul model va avea circa 710 cai putere și va fi unul dintre cele mai puternice exemplare Mustang pe care le-au construit până acum.
Presa americană scria, în urmă cu circa un an și jumătate, că Ford se pregătește să lanseze cea mai puternică variantă a lui Mustang, un muscle car ce urma să beneficieze de un propulsor V8 biturbo de 740 de cai putere.
La vremea respectivă, jurnaliștii de peste Ocean speculau că motorul respectiv va fi montat pe viitoarea versiune Shelby GT500.
Acum, Ford a publicat prima informație oficială privind viitorul Mustang Shelby GT500, sub forma unui video pe Facebook. Noul model va fi lansat în 2019 și va avea un motor V8 de circa 710 CP, cu peste 200 de cai mai mult decât versiunea GT350R (foto).
Astfel, ar urma să devină al doilea cel mai puternic muscle car din istorie după versiunea Shelby 1000 a generației anterioare Mustang. Aceasta dezvolta 920 de cai putere.
Vânzările sunt programate să înceapă în 2019, dar Ford încă nu a anunțat piețele pe care va aduce noul său model.
Via Ford
Mie imi plac masinile americane. Insa un Shelby care nu se produce la Shelby, parca e doar oa amintire a gloriei de altda data ...