Ford Mustang Mach-E GT egalează recordul lui Tesla Model Y pentru cel mai rapid SUV electric din Europa: 3.7 secunde pentru intervalul 0-100 km/h
Ford a anunțat că versiunea de performanță GT a SUV-ului electric Mustang Mach-E va ajunge de la 0 la 100 km/h în numai 3.7 secunde, astfel că va deveni cel mai rapid SUV din Europa, la egalitate cu Tesla Model Y.
La sfârșitul anului trecut, Ford a publicat primele imagini și informații tehnice despre SUV-ul electric Mach-E, care va ajunge în Europa în cursul anului viitor.
Constructorul american a menționat că modelul va fi disponibil și într-o versiune de performanță Mustang Mach-E GT. Aceasta este echipată cu două motoare electrice care oferă în total 465 de cai putere, un cuplu maxim de 830 Nm și tracțiune integrală.
La vremea respectivă, în așteptarea omologării oficiale, Ford anunța doar că această versiune va ajunge de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde.
Iată că modelul a fost în cele din urmă omologat penru Europa, ocazie cu care americanii au publicat și datele exacte despre performanțe. Mustang Mach-E GT va avea nevoie de numai 3.7 secunde pentru repriza 0-100 km/h și va deveni astfel cel mai rapid SUV electric din Europa, la egalitate cu Tesla Model Y.
"Niciun alt vehicul din acest segment nu poate accelera mai repede decât Mustang Mach-E GT", menționează Ford într-un comunicat de presă.
Viteza maximă a acestei versiuni este limitată la 200 km/h.
Mustang Mach-E GT utilizează o baterie cu capacitatea de 88 kWh care oferă o autonomie de 500 de kilometri, calculată pe baza standardului WLTP.
De asemenea, Ford a anunțat că cei care comandă Mach-E în 2020 sau în 2021 vor primi 5 ani de încărcare gratuită a bateriei în cele 155.000 de stații de încărcare din rețeaua europeană FordPass Charging Network și un an de încărcare gratuită în rețeaua europeană Ionity.
Versiunea GT va fi disponibilă în Europa în ultima parte a anului viitor.
Via Ford
The FordPass Charging Network also offers more than 13,500 public charging stations and growing. pina la 155.000 prize e cale lunga deci, cred ca goagle translate s-a cam sclerozat draga a.m.