Ford Mustang: Cea mai vândută mașină sport, la nivel global, pentru al șaptelea an la rând
Potrivit unei analize realizate de Ford, Mustang a fost cea mai vândută mașină sport, la nivel global, în 2021. Este pentru al șaptelea an consecutiv când modelul american câștigă acest titlu.
În 2015, Ford lansa a șasea generație Mustang, prima care avea să fie comercializată la nivel global. S-a dovedit a fi un pariu câștigător pentru constructorul din Dearborn, având în vedere că vânzările acestui model au continuat să crească.
Într-atât de mult încât în ultimii 7 ani, Ford Mustang a fost cea mai vândută mașină sport la nivel global. Potrivit unei analize realizate de marca americană, Mustang și-a adjudecat titlul și în 2021.
Ford nu oferă cifre concrete, dar susține că 76% dintre exemplare au fost comercializate în Statele Unite ale Americii. Vânzările au crescut cu 54.3% în Noua Zeelandă, cu 37.3% în Brazilia și cu 16.6% în Coreea de Sud.
Anul acesta s-ar putea dovedi cu ceva mai multe provocări, având în vedere că în primele trei luni din 2022 vânzările lui Ford Mustang au scăzut cu 19% în SUA. Chiar și așa, cu 13.986 de unități vândute aici, Mustang a fost desemnat cel mai bine vândut muscle car.
Ford lucrează deja la o nouă generație Mustang, debutul fiind programat pentru 2024.
via Ford
nu inteleg de ce, corvetul e mult peste..