Ford lucrează la o funcție aproape inutilă: americanii au patentat centura de siguranță încălzită

Publicat miercuri, 12.12.2018 16:02 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Ford a depus o cerere pentru obținerea unui patent pentru centura de siguranță încălzită, care ar permite șoferului și pasagerului să aibă un confort sporit atunci când pleacă la drum.

Opțiunile de încălzire pentru volan și parbriz sunt utile pentru șoferi în anotimpul rece, însă cei de la Ford au identificat o nouă componentă care ar putea primi o astfel de funcție.

Constructorul american a depus un patent pentru a implementa un sistem de încălzire în cadrul centurii de siguranță.

Potrivit documentelor oficiale care însumează nu mai puțin de 31 de pagini, elementele care asigură încălzirea sunt cusute în cureaua centurii de siguranță, iar acestea se activează imediat după cuplarea centurii. Desigur, șoferul și pasagerii au posibilitatea de a activa și dezactiva încălzirea atunci când aceasta nu este necesară.

De fapt, utilitatea practică a acestei soluții este incertă, întrucât centura acoperă o suprafață foarte mică a corpului, astfel că, cel puțin teoretic, nu aduce beneficii reale pentru utilizatori. Poate însă că cei de la Ford ne vor contrazice în momentul în care vor lansa centura de siguranță încălzită în producție de serie.

Pentru moment, Ford nu a anunțat dacă intenționează să introducă pe piața un astfel de dispozitiv sau când ar putea avea loc lansarea primelor centuri de siguranță cu încălzire.

Via Motor1 

  • vianu, miercuri, 12.12.2018 16:14

    perfecta pentru cei care o poarta pe sub...posterior trebuie sa va invat eu!?

  • Tatraurs, miercuri, 12.12.2018 16:27

    E din ciclul ochelarilor anti rau de masini,astept cu interes o revolutie si-n medicina,apendicul artificial.

  • q, miercuri, 12.12.2018 16:36

    Pedala care te si scarpina in talpa cand te mananca de nu stii ce sa faci...era mai ok.optional pe acceleratie sau..pe frana(dupa preferinta)

  • Carpațilup, miercuri, 12.12.2018 19:13

    @Tatraurs Iar ai făcut pe deșteptul, iar ai dat-o în bară!

  • Tatraurs, miercuri, 12.12.2018 20:48

    @lupulcarptic Multumesc,aveam si eu o parere si am zis s-o am si in scris si na,toata lumea mai da cu mucii in fasole si nu tebuie sa fim toti de acord cu un lucru,doar suntem toti diferiti. Mi-as dori sa vad ceva cu adevarat util,sa vad prima masina din fabrica cu roata de rezerva allsezon decat sa vad o inutilitate de centura electeica care face fix nimic.

  • nichiFORDilimache, miercuri, 12.12.2018 20:59

    Le mai dau şi eu o ideee: pedale încălzite. N-ar fi caşto să apeşi oleacă acceleraţia fierbinte?

  • Carpațilup, miercuri, 12.12.2018 23:27

    @Tatraurs Siiigur, roata de rezervă all season ar fi cea mai tare chestie din industria auto! Încep să cred că ai un talent special. Devii simpatic.

  • Kotegaeshi, joi, 13.12.2018 19:38

    @canistomberonis, dar cand spui si tu ceva concret despre inca o tampenie americana? Nu ai facut nimic altceva decat sa sari la gatul ursului. Acum pe bune! Centuri incalzite? Mai bine ar fi inventat masina de batut la usa, cu motor in doi timpi si trei miscari. Sunt si eu simpatic. Sau cred asta!

  • @Harakiri, joi, 13.12.2018 23:06

    Nu ești doar la fel de simpatic, ci și la fel de inteligent ca ursu`. Ăia de la Ford, spre deosebire de tine, sunt toți niște proști - motiv pentru care fac lucruri absurde (precum patentarea centurii încălzite). Dacă nu ești capabil să înțelegi acțiunile cuiva, asta nu e neapărat o dovadă de inteligență. Ba din contră!

  • Kotegaeshi, vineri, 14.12.2018 07:19

    @sepuku, lucrezi cumva pentru ford? Se pare ca tu esti primul care si-a tras centuri bengoase de la ford. Ziceai ca ai votat cu trump? @lupuscarpaticus , stii bancul cu lupu' ?