Ford investighează posibile probleme la calcularea emisiilor și a consumului: “Nu este vorba despre un soft care să păcălească emisiile”
Ford a început o investigație internă pentru a determina dacă datele sale privind emisiile și consumul de carburant au fost calculate greșit, în urma unor sesizări din partea angajaților. Ford a dat asigurări că “nu este vorba despre un soft care să păcălească emisiile”.
Ford a descoperit posibile probleme la testele pentru calcularea emisiilor și a consumului de carburant, existând riscul ca aceste date să fi fost transmise eronat către autorități și clienți.
În urma unor sesizări din partea angajaților, Ford a luat decizia să înceapă o anchetă internă ce va fi derulată de o firmă de avocatură independentă.
Constructorul a dat asigurări că testele derulate nu au presupus folosirea unui “soft care să păcălească emisiile”, potrivit unui oficial Ford, citat de Reuters. Testele sunt derulate de un laborator independent.
Ford susține că verificările au început din toamna anului trecut, când au apărut primele informații cu privire la calcularea greșită a datelor, iar, mai apoi, acestea au ajuns și la autorități.
Primele rezultate ale anchetei ar urma să fie publicate în circa o săptămână, când vom afla dacă există vehicule Ford afectate și care este numărul acestora.
Via Reuters