Ford investeşte 240 de milioane de euro pentru a fabrica mai multe motoare diesel
Ford a anunţat o investiţie de 240 de milioane de euro într-o uzină din Regatul Unit în vederea creşterii capacităţii de producţie a motoarelor diesel furnizate de aceasta.
Ford Motor Company a anunţat o investiţie de 240 de milioane de euro în fabrica sa din Dagenham (Regatul Unit). Americanii vor extinde uzina respectivă pentru a creşte capacitatea de producţie a motoarelor diesel de 2.0 litri fabricate acolo, obiectivul anunţat oficial fiind de 500.000 de motoare pe an până în 2017. Toate unităţile care vor fi produse de uzina respectivă respectă norma de mediu euro 6. Dintre cele 500.000 de motoare diesel de la Ford fabricate în Dagenham, 350.000 de unităţi pe an vor fi destinate vehiculelor comerciale, în timp ce restul capacităţii revine gamei de autoturisme. Cei de la Ford nu au specificat nivelul de putere al motorizărilor pe care le vor produce în următorii ani la Dagenham.
Pe lângă extinderea capacităţilor de producţie, investiţia celor de la Ford se referă şi la dezvoltarea de noi motoare diesel în anii următori. Noua gamă de propulsoare 2.0 TDCi a fost proiectată şi dezvoltată la centrele tehnice Ford din Dagenham şi Dunton, Regatul Unit. În următorii cinci ani, Ford va dezvolta motoare şi tehnologii care să reducă emisiile de carbon ale modelelor sale. O parte din proiectul de cercetare din Dagenham va fi finanţată şi de guvernul Regatului Unit, titrează cei de la Automotive News.
Expansiunea fabricii Ford din Dagenham marchează o schimbare de direcţie pentru producătorul american, care anunţase în 2012 că intenţionează să închidă o facilitate din Regatul Unit. La vremea respectivă, era vorba despre o fabrică responsabilă de producţia de panouri de caroserie pentru vehiculele din gama lor de utilitare, localizată în sudul Regatului Unit. Odată cu extinderea fabricii din Dagenham, localizată în aceeaşi regiune, cei de la Ford au anunţat şi angajări la facilitatea respectivă, peste 350 de locuri noi de muncă urmând să fie create la acea uzină.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Parerea mea e ca fac un pariu gresit . Sunt niste jucatori de poker prosti.