Ford înființează o nouă divizie pentru dezvoltarea mașinilor autonome
Ford a înființat oficial noua sa divizie Latitude AI pentru dezvoltarea tehnologiei de conducere autonomă. Noile astfel de sisteme, ce vor fi prezente la viitoarele modele de serie ale mărcii americane, vor fi bazate pe inteligență artificială.
Ovalul Albastru tocmai a înființat o nouă divizie. Aceasta se numește Latitude AI și se va ocupa exclusiv cu dezvoltarea unor noi sisteme de conducere autonomă pentru viitoarele modele de serie Ford. Noua divizie este formată dintr-o echipă de 550 de oameni, cei mai mulți dintre aceștia fiind foști angajați ai firmei Argo AI, o altă companie care se ocupă cu dezvoltarea sistemelor de conducere autonomă.
Așa cum reiese din numele diviziei, noua tehnologie de conducere autonomă va fi bazată, în mare parte, pe baza inteligenței artificiale. Unele astfel de sisteme, precum BlueCruise, vor primi actualizări care vor aduce funcții noi și care vor fi mai eficiente și mai sigure în trafic. Până acum, sistemul BlueCruise a acumulat deja peste 80 de milioane de kilometri.
Alături de asta, Latitude AI va aduce tehnologii care le promite șoferilor un nivel de stres scăzut la volan, în special atunci când aceștia se află în ambuteiaje. Potrivit firmei americane de analiză a transporturilor INRIX, un șofer petrece aproape 100 de ore pe an în traficul din Statele unite.
„Noi credem că tehnologia de conducere autonomă va contribui la îmbunătățirea siguranței și va aduce, în același timp, experiențe noi pentru clienți, care reduc stresul și care îi vor ajuta pe aceștia să economisească timp pentru a se concentra asupra alegerilor lor”, a declarat Sammy Omari, CEO-ul noii divizii și directorul executiv al departamentului de conducere autonomă Ford.
via Ford
In loc sa salveaza motorul dizel ei se ocupa de tampeni nu stiu in-cotro se indreapta omenirea dar clar nu e bine cu electricele aste-a autonome fara vitor si care ii place decat lui Mike