Ford GT Heritage Edition: supercarul american primește o ediție specială pentru victoria de la Daytona din 1966
Ford a prezentat ediția specială GT Heritage Edition dedicată victoriei obținute de americani în Cursa de 24 de ore de la Daytona din 1966.
La două zile după un teaser misterios, Ford a oferit informații complete despre noua ediție specială dezvoltată pentru GT.
Deși se vehicula că va aduce un omagiu pentru victoria din Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1966, Ford GT Heritage Edition este o ediție specială dedicată victoriei din Cursa de 24 de ore de la Daytona din același an, câștigată de echipajul Ken Miles și Lloyd Ruby.
Ulterior, Ford și-a asigurat victoriile și în cursele de la Sebring și Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Ediția specială se remarcă prin elemente preluate de la supercarul din 1966, printre care se numără capota neagră, dungile negre și petele roșii de pe diverse zone ale caroseriei, dar și prin numărul 98 inscripționat pe lateral.
De asemenea, producătorul american oferă ediția specială cu jante aurii Heritage Gold de 20 inch din auminiu forjat sau, opțional, jante de 20 inch cu elemente din fibră de carbon.
La interior, producătorul a optat pentru Alcantara pentru elemente precum scaunul, planșa de bord sau volanul. Conform așteptărilor, ediția specială va fi produsă într-un număr limitat de unități, care nu a fost însă precizat, începând din prima parte a anului viitor.
În paralel, Ford a introdus și pachetul grafic Studio Collection, care permite clienților personalizarea culorilor pentru versiunea standard a lui GT. Totuși, doar 40 de clienți vor putea alege un pachet Studio Collection, iar aceste versiuni GT vor fi disponibile pe piața în 2021 și 2022.
Via Ford