Ford GT Heritage Edition: primul teaser pentru noua ediție specială a supercarului
Ford a publicat un teaser care anticipează lansarea unei noi ediții speciale pentru Ford GT. Cel mai probabil, ediția specială va împrumuta o serie de elemente de la GT40 Mk II, cu care Ford a câștigat cursa de la Le Mans din 1966.
Ford a anunțat că va prezenta la sfârșitul acestei săptămâni o nouă ediție specială pentru supercarul GT.
Dezvăluirea a fost făcută în cadrul unui teaser video de numai 12 secunde publicat de constructorul american, iar ediția specială va avea numele Ford GT Heritage Edition.
Imaginile sugerează că noul GT Heritage Edition va avea la bază o serie de elemente împrumutate de la GT40 Mk II, modelul cu care Ford a câștigat Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1966.
La vremea respectivă, americanii au reușit să întrerupă dominația autoritară a rivalilor de la Ferrari în cadrul unei curse care a rămas în istorie și a fost chiar subiectul filmului "Ford vs Ferrari" din 2019.
Ford nu este la prima lansare a unei ediții Heritage pentru GT. Astfel de ediții au mai fost produse și în 1966, 1967 și 1968 pentru a sărbători victoriile de la Le Mans.
Pentru moment, nu este clar care vor fi noutățile exacte propuse de ediția specială, însă prezentarea oficială va avea loc duminică la ora 18:30 în cadrul unui eveniment găzduit de Peterson Automotive Museum din Los Angeles.
Via Ford