Ford amână lansarea noii generaţii Mondeo în Europa
Ford se confruntă în prezent cu câteva probleme de omologare pentru noua generaţie Mondeo. Aşa se face că data lansării sedanului pe piaţa europeană a fost amânată.
Atunci când dezvăluia noul Fusion în cadrul Salonului Auto de la Detroit, la începutul acestui an, Ford anunţa şi debutul variantei europene a modelului de clasă medie, nimeni alta decât noua generaţie Mondeo. Reacţiile publicului au fost bune şi toată lumea aştepta noul Mondeo în primăvara anului viitor.
Socoteala americanilor a fost dată însă peste cap şi debutul său pe linia de producţie a fost amânat. Ford plănuia să asambleze primul exemplar Mondeo destinat comercializării pe piaţa europeană în data de 6 aprilie 2013, la uzina belgiană din Genk.
Constructorul din Detroit este nevoit să amâne lansarea în producţie cu cel puţin trei luni. În aceste condiţii, şansele de a vedea versiunea finală a viitorului Mondeo la Salonul Auto de la Paris sunt din ce în ce mai mici.
Arnaud Henckaerts, purtătorul de cuvânt Ford Belgia, a declarat că ”problemele legate de omologare şi stabilirea unor anumite specificaţii au amânat data de lansare a noului Mondeo în Europa. Nu vrem să intrăm prea mult în detalii pentru că este o problemă internă. Nu este însă una neobişnuită. 6 aprilie nu era decât o dată internă pentru producţia propriu-zisa”.
Acelaşi Henckaerts a afirmat că nu poate fixa o nouă dată de lansare, mai ales acum când oamenii de conducere trebuie să ia alte decizi mult mai importante, cum ar fi renunţarea la unul dintre modele S-Max şi Galaxy.
via carscoop
Pacat! Astept cu mare interes masina asta. La cum arata exterior/interior este cu mult peste modelele rivale din acest segment.