Fisker vrea să producă SUV-ul electric Ocean în Austria: un acord cu Magna ar putea fi semnat în câteva luni
Start-up-ul american Fisker a anunțat că are o înțelegere preliminară cu canadienii de la Magna prin care SUV-ul electric Ocean să fie construit la uzina din Graz, Austria. Potrivit datelor oficiale, un acord final ar urma să fie semnat în câteva luni, iar producția lui Fisker Ocean să înceapă în ultimul trimestru din 2022.
La începutul acestui an, start-up-ul american Fisker fondat de Henrik Fisker a prezentat SUV-ul electric Ocean în cadrul târgului de tehnologie Consumer Electronics Show (CES) de la Las Vegas.
Conform oficialilor companiei, producția noului Fisker Ocean va demara în ultimul trimestru din 2022, urmând ca, în primă fază, debutul comercial să aibă loc doar în SUA și pe câteva piețe din Europa (Germania, Norvegia și Danemarca).
Americanii au anunțat o înțelegere preliminară cu Magna Steyr prin care SUV-ul electric să fie produs la uzina din Graz, în Austria. Fisker se așteaptă ca acordul final să fie semnat în următoarele “câteva luni”.
Negocierile au fost confirmate de Magna, existând și posibilitatea ca modelul să fie produs în Statele Unite sau China.
Fisker a anunțat că primise peste 7.000 de rezervări pentru SUV-ul electric Ocean la începutul lunii august.
În urmă cu o lună, start-up-ul spunea că negociază cu Volkswagen pentru ca viitorul SUV să folosească platforma MEB a grupului german, potrivit informațiilor Bloomberg.
Via Reuters
1) comentariile imediat după articol (INDIFERENT dacă este varianta MOBILE sau varianta DESKTOP) !! Nu după alte propuneri de articole!! 2) comentariile trebuie vizualizate cu formatul (spaţii, new lines, entere, litere mari, etc) IDENTIC CUM LE-A SCRIS utilizatorul (INDIFERENT de versiunea MOBILE sau versiunea DESKTOP) 3) comentariile trebuiesc să poată fi votate INDIFERENT de versiunea MOBILE sau versiunea DESKTOP 4) Fontul de PENSIONARI nu o să vă aducă mai mulţi cititori, ci clar mai puţini În timp ce în Europa ne chinuim tare cu adopţia maşinilor electrice, uitaţi vă în China unde EXISTĂ DEJA AZI ÎN CIRCULAŢIE 50.000 maşini full electrice care funcţionează cu schimbarea automată de baterii în 3 minute ! Sincer toate taxiurile din lume, nu au niciun motiv să nu treacă pe full electric. Dacă vrei să schimbi bateria? 3 minute. Dacă vrei să încarci bateria (fără să o schimbi, evident)? 1 oră.