Final de epocă: Abarth spune adio motoarelor termice
Potrivit unor declarații făcute de un oficial al mărcii, Abarth nu va mai lansa modele noi cu motoare termice în Europa. Marca italiană devine din acest moment o marcă pur electrică.
După 75 de ani de existență, Abarth a anunțat că nu va mai lansa modele noi cu motoare termice în Europa. Informația a fost confirmată de către Gaetano Thorel, șeful filialei europene a mărcilor Fiat și Abarth. Marca italiană de mașini de performanță se va concentra acum exclusiv asupra modelelor electrice.
Potrivit oficialului mărcii, motivul pentru care Abarth nu va mai lansa modele noi cu motoare convenționale este cel al costurilor ridicate atât pentru producător, cât și pentru consumator. Același Gaetano Thorel a precizat că Abarth nu va lansa modele cu motoare hibride, deoarece el crede că asemenea propulsoare ar fi prea „compromise”.
„Dacă produci un hot hatch cu motor termic care emite 180 g/km și ești în Italia, trebuie să plătești o taxă de drum cuprinsă între 1000 și 2000 de euro în fiecare an”, a declarat Gaetano Thorel pentru publicația Autocar. „Este corect când pot să ofer clienților un hot hatch electric care se comportă în același fel, are același nivel de plăcere și performanță echivalentă? Toate la același preț? Cred că este mai bine să oferim mașini electrice”, a mai adăugat oficialul mărcii.
Întrebat despre posibilitatea de a lansa un model cu motor hibrid, Thorel a răspuns: „Trebuie să rămânem fideli ADN-ului Abarth, iar motorul care este montat în noul Fiat 500 este un micro-hibrid care nu-ți permite să extragi puterea pentru a crea un Abarth adevărat, așa că nu ar fi posibil.”
La final, oficialul mărcii italiene a confirmat că Abarth nu are de gând să producă propriile sale modele în viitor. „Carlo Abarth [fondatorul mărcii] nu a creat niciodată o mașină de la zero”, a declarat Thorel. „ADN-ul Abarth este de a prelua o mașină obișnuită și de a-i îmbunătăți performanțele prin motor, dinamică și sunet pentru a o face sportivă și accesibilă. Vrem să rămânem fideli acestui ADN, așa că nu vom lansa un Abarth propriu pentru moment”, a mai adăugat oficialul mărcii.
via Autocar
Vai de mine, vin asa?