Fiat vrea să revină în segmentul subcompact: italienii ar putea folosi platforma Grupului PSA Peugeot-Citroen
Fiat intenționează să revină în segmentul subcompact, cel mai probabil prin intermediul unor modele bazate pe platforma Grupului PSA Peugeot-Citroen.
Alianța Fiat-Chrysler a anunțat primele măsuri concrete pe care intenționează să le ia în perioada imediat următoare ca urmare a fuziunii cu Grupul PSA Peugeot-Citroen.
În cadrul unei întâlniri cu analiști financiari care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie, Mike Manley, CEO-ul Alianței Fiat-Chrysler, a dezvăluit că Fiat va renunța la modelele de oraș și va reveni în segmentul modelelor subcompacte, ca urmare a faptului că acestea generează ai mult profit în Europa.
"În viitorul foarte apropiat ne vom concentra din nou pe acest segment care generează volume și profituri mai mari. Asta implică să ne îndepărtăm de segmentul mașinilor de oraș", a declarat el.
În prezent, Fiat este prezentă în segmentul modelelor de oraș cu 500 și Panda. Chiar dacă declarațiile lui Manley sugerează renunțarea la ambele, este greu de crezut că Fiat va elimina din gamă un model emblematic pentru marcă precum 500.
Pentru moment, Manley nu a oferit detalii despre modelele cu care Fiat ar urma să concureze în segmentul subcompact, în condițiile în care Punto nu mai este disponibil la comercializare de anul trecut.
Totuși, este posibil ca marca italiană să preia platforma CMP de la Grupul PSA Peugeot-Citroen după finalizarea procesului de fuziune. Constructorul francez dezvoltă pe această platformă modelele subcompacte Peugeot 208 și Opel Corsa, iar ambele au și versiuni electrice, un element important pentru un constructor italian care are nevoie de modele electrice pentru a respecta noile norme de emisii din 2021.
Via Automotive News
Alfa Romeo trebuie relansata serios cu model din gama executive gen 166 sau 164 cu motoare puternice V6 si V8.Fara aceste detalii nu vad sa fie pe profit.