Fiat vrea să facă lumină în cazul lui 124 Spider: ”Nu este un Mazda MX-5 cu o altă siglă”
Fiat vrea să ne convingă cu orice preț că 124 Spider nu este doar un Mazda MX_5 cu o altă siglă. Oficialii italieni ies la rampă cu detalii despre conceperea decapotabilei 124 Spider.
Lansat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, noul Fiat 124 Spider trebuie să scape de imaginea unui Mazda MX-5 cu altă siglă. Știm deja că decapotabila italiană este construită pe platforma actualului MX-5, Fiat și Mazda lucrând împreună la acest proiect pentru a reduce costurile.
Acum, după valul de simpatie creat în momentul lansării, Fiat trebuie să demonstreze tuturor că 124 Spider este altceva. Într-un interviu recent, Pat Dougherty, șeful Fiat Australia, susține că Fiat 124 Spider este diferit de rivalul său nipon:
”Am creat o colaborare cu Mazda pentru că ei aveau suficient volum de vânzări pentru a face proiectul fezabil. Dezvoltarea noastră presupune însă altă caroserie, motorizări diferite și un design în strânsă legătură cu tradiția noastră. Nu este doar o decapotabilă cu o altă siglă. Atunci când au desenat 124 Spider, designerii Fiat nici măcar nu aveau idee cum o să arate MX-5. Prin urmare, fiecare linie este diferită.”
Pe de altă parte, Olivier Francois, șeful de marketing FCA, a fost ușor mai moderat în declarații, recunoscând că decapotabila are destule punct comune cu MX-5.
”Fiat 124 Spider poate fi considerat un Mazda MX_5. Depinde de pecepție și de modul în care privește clientul lucrurile. Este un produs născut în urma colaborării cu Mazda, nu voi nega asta. Este adevărul. Dar tot adevărat este și că noi am lucrat la motor. Unitatea de 1.4 litri este realizată în totalitate în Italia. Bineînțeles, și designul este tot 100% italian”, a declarat Francois.
via carscoops
bai ce de-a cojones au astia de la Fiat! Ascultandu-l pe Pat Dougherty ai zice ca astia de la Mazda, in tot proiectul comun, s-au ocupat de cafele si au adus alunele coapte. Nu inteleg de ce trebuie sa specifice ca "orice linie" e diferita. Publicul nu vede ca intre cele 2 modele nu exista asemanari? Ar tb sa ii fie teama mai degraba de asocierea lui Spider cu masinile americane. Cat despre motor...."adevarul e ca NOI am lucrat la motor". Felicitari...ia o maslina! Sau atributul "fratele italian a lui Mazda" se refera mai mult la sasiu, tren rulare, feeling in handling? Ceea ce nu ar fi rau deloc. Oricum, daca 124 va avea vanzari mai slabe decat MX sa ne aducem aminte de vorbele lu' sefu'.