Fiat va lansa la toamnă modelul 500XL, un monovolum compact cu şapte locuri
Fiat merge pe tradiţia europeană şi va lansa o versiune cu şapte locuri a lui 500L, cel mai nou monovolumul al său. Italienii iau exemplu din zona vestimentară şi-l vor numi 500XL.
Fiat 500L, monovolumul subcompact lansat în acest an la Geneva, va primi un frate mai mare. Acesta va fi denumit foarte probabil Fiat 500XL şi vine în plus cu două locuri faţă de modelul deja existent în gama mărcii italiene, putând astfel să găzduiască până la şapte persoane.
Noul model va fi modificat şi la nivel estetic, primele fotografii-spion certificând faptul că viitorul Fiat 500XL va dispune de o parte posterioară mai angulară decât cea a fratelui mai mic, cu o lunetă verticală care să permită aşezarea celor două scaune în plus. Evident, plafonul va fi şi el alungit, noul 500XL urmând să aibă o lungime cu circa 15 centimetri mai mare decât cea a lui 500L. Astfel, cu 4.3 metri lungime, noul Fiat 500XL va fi unul dintre cele mai compacte monovolume cu şapte locuri din lume, inginerii italieni reuşind să "înghesuie" şapte locuri într-o maşină ceva mai scurtă decât Ford C-Max.
Conform primelor informaţii disponibile, noul model al celor de la Fiat va fi lansat chiar în această toamnă, în cadrul Salonului Auto de la Paris. Modelul va fi produs pe o platformă dezvoltată de Fiat în colaborare cu partenerii americani de la Chrysler şi urmează să prezinte atât motorizîri diesel Multijet de generaţie nouă cât şi unele pe benzină, cel mai interesant urmând să fie T-Jet-ul de 1.4 litri.
Ulterior, în 2013, Fiat 500L şi 500XL vor primi un frate crossover care se va bate în segmentul lui Nissan Juke şi care va primi, cel mai probabil, numele 500X.
via Caradvice
GRETOS