Fiat-Chrysler înregistrează denumirea "Angel": grupul pregătește surprize pentru Challenger Demon
După ce ne-au întărâtat cu Dodge Challenger Demon, americanii au în plan lansarea unui model care să poarte numele "Angel". Rămâne de văzut dacă vom primi încă un muscle-car sau dacă Fiat-Chrysler are alte planuri.
Fiat-Chrysler (FCA) a uimit pe toată lumea când a luat decizia lansării lui Dodge Challenger Demon. Muscle-car-ul american a dat peste cap toate calculele de până atunci mulțumită performanțelor oferite.
Dar oficialii FCA pregătesc o surpriză. Aceștia au înregistrat denumirea "Angel", semn că Challenger Demon ar putea avea un rival chiar în familie. Primele informații spun că noua denumire ar putea fi folosită tot pe un muscle-car.
În același timp, există și voci care dau informații cu totul și cu totul diferite. Acestea spun că denumirea o să fie utilizată pentru o posibilă versiune electrică a lui Chrysler Pacifica sau pentru varianta de serie a conceptului Chrysler Portal, prototip expus în cadrul CES 2017.
Dar până la o decizie clară, vă reamintim că Dodge Challenger Demon oferă 840 de cai putere și poate accelera de la 0 la 96 km/h în doar 2.3 secunde. Mai mult decât atât, sfertul de milă este parcurs în 9.5 secunde.
Via | Motor1