Fiat-Chrysler, despre declinul Maserati: “Au fost făcute unele greșeli, brandul a fost poziționat greșit, dar trebuie să redresăm vânzările”
Maserati are vânzări și profit în scădere, iar șeful grupului Fiat-Chrysler vrea să redreseze situația. Mike Manley susține că Maserati a fost “poziționat greșit ca un brand de volum”, iar asta a fost doar una dintre greșelile în gestionarea constructorului italian.
Veniturile Maserati au scăzut cu 87% în trimestrul al treilea din 2018, în timp ce livrările au coborât și ele cu 19% la circa 8.800 de unități, iar situația nu arată deloc bine pentru marca italiană.
Noul șef al grupului Fiat-Chrysler pune declinul Maserati pe seama deciziilor greșite luate de vechiul management. Mike Manley susține că Maserati a fost “poziționat greșit ca un brand de volum”, fiind doar una dintre erorile făcute în trecut și care acum a condus la scăderea vânzărilor și a profitului.
Luna trecută, Mike Manley a ales un nou director executiv pentru Maserati în persoana lui Harald Wester, directorul diviziei de tehnologie din cadrul FCA. Wester mai fusese în conducerea Maserati în perioada 2008-2016. În plus, de redresarea Maserati se va ocupa și Jean-Philippe Leloup, un veteran în vânzări și marketing, care s-a ocupat de operațiunile Ferrari din centrul și estul Europei.
Fosta conducere FCA, în frunte cu Sergio Marchionne, setase ca obiectiv de vânzări pentru Maserati un număr de 75.000 de unități la final de 2018. Ținta a fost revizuită la 50.000 de mașini în vara acestui an.
Totuși, și acest obiectiv pare departe de a fi îndeplinit, după ce vânzările din primele 9 luni au scăzut cu 26%, până la nivelul de 26.400 de unități.
Via Automotive News
Păcat de marcă. Maserati merita mai mult de atât. La fel și Alfa & Lancia.