Fiat 500L - date oficiale şi o galerie foto completă

Publicat miercuri, 04.07.2012 11:16 de Mircea Meșter

Fiat a publicat datele tehnice şi detaliile legate de cel mai nou model al mărcii: monovolumul de clasă mică 500L. Acesta preia liniile lui 500, dar le transformă într-un model mult mai spaţios.

Cel mai nou model intrat în gama Fiat, monovolumul de clasă mică 500L, a fost prezentat astăzi în detaliu de constructorul italian, acesta publicând în acelaşi timp şi o galerie foto completă cu noul model. Mai mare decât Fiat 500 şi Panda, noul 500L preia liniile de design ale lui 500 şi le transpune pe o caroserie mai mare, care ascunde un interior al cărui principal argument este spaţiul. Fiat 500L are 4.14 metri în lungime şi 1.78 metri în lăţime, fiind un model de mărimea lui Citroen C3 Picasso sau Kia Venga. 

La interior, noul 500L preia din nou logica micuţului 500, dar de această dată vorbim de variaţii ceva mai evidente la nivel de stil şi tehnică de construcţie. Prima mare diferenţă este impusă de spaţiu: în 500L pot sta fără probleme cinci persoane, cei de la Fiat susţinând că cei care au până la doi metri nu vor avea nicio problemă în a-şi găsi poziţia în maşină. Nici bagajele acestora nu au fost uitate, pentru că modelul italian dispune de un spaţiu de 400 de litri în portbagaj.

În momentul lansării pe piaţă, Fiat 500L va dispune de trei motorizări, două pe benzină şi una diesel. În cazul primelor, vorbim de un clasic 1.4 de 95 CP şi 127 Nm, acesta urmând să fie versiunea de bază, şi de noul 0.9 Twinair cu doi cilindri în versiunea de 105 CP şi 145 Nm care reuşeşte să facă 0-100 km/h în 12.3 secunde şi să ajungă la o viteză maximă de 180 km/h. Conform fişei tehnice a celor de la Fiat, consumul mediu mixt este de 4.8 litri/100 km. Cei care iubesc motoarele diesel se vor putea baza pe un singur motorul din gama Multijet: cel de 85 CP şi 200 Nm, care promite 4.2 litri/100 km. În perioada ulterioară lansării, Fiat 500L va dispune de Multijet-ul de 105 CP şi de versiunea Twinair de 80 de cai.

Primul contact cu noul model vă va fi oferit de Automarket la începutul săptămânii următoare, după testul oficial care va avea loc în Italia. Tot atunci vom afla care este calendarul lansării modelului în România şi care este plaja de preţuri la care trebuie să se aştepte clienţii de la noi.

via Fiat

  • doru, miercuri, 04.07.2012 11:57

    urata!

  • unu, miercuri, 04.07.2012 12:33

    Cam cum e noul Clio si cum arata porcul asta de masina. Directia de design adoptata de Fiat este gresita din punctul meu de vedere. Poate vor sa se bata cu Fabia la titlul de "purcelus pe roti".

  • Alex, miercuri, 04.07.2012 12:36

    Imi place. Are o serie de elemente vizuale care dau impresia de masina mai scumpa. Practic 500 e varianta mai scumpa a lui Panda sau Panda e varianta mai scumpa a lui 500. Gama de motorizari e destul de buna dar cred ca lipseste motorul de 1.4 turbo prezent pe Bravo, Abarth-uri, Alfa si Lancia. Sigur ar fi avut loc pentru el si mai ales cerere din partea clientilor.

  • blanker, miercuri, 04.07.2012 12:44

    Daca o modifica cei de la Abarth poate ca o sa arate putin mai bine

  • real value, miercuri, 04.07.2012 12:56

    e chiar chic

  • real value, miercuri, 04.07.2012 13:00

    nu sunt poze cu vizibilitatea de la montantii spate si luneta plus portbagaj

  • flo, miercuri, 04.07.2012 13:42

    Arata ca o japoneza de acu' 10-15 ani...

  • McLaren, miercuri, 04.07.2012 14:08

    Multipla on steroids.

  • arkkan, miercuri, 04.07.2012 23:42

    ce mizerie

  • io, joi, 12.07.2012 12:24

    Matiz in versiunea lux