FIA anunță schimbări în regulamentul Formulei 1: pneurile cu jante de 18 inch, amânate pentru 2022

Publicat marţi, 31.03.2020 16:17 de Daniel Popescu, Foto: Mercedes-Benz

Pneurile cu jante de 18 inch vor fi utilizate în Formula 1 începând din 2022, cu un an mai târziu decât planurile inițiale, ca urmare a pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

Consiliul Mondial al FIA a anunțat marți o serie de schimbări în regulamentul Formulei 1, ca reacție la amânarea sau anularea primelor 8 etape ale sezonului și a incertitudinilor cu privire la data efectivă de start a campaniei.

Cea mai importantă noutate este că introducerea pneurilor cu jante de 18 inch va fi amânată pentru 2022, întrucât Pirelli nu are posibilitatea de a continua testele pentru ca acestea să fie introduse în 2021.

De asemenea, la sfârșitul acestui sezon va exista o singură zi de teste pentru tineri piloți, comparativ cu cele două zile programate anterior.

FIA a modificat inclusiv regulamentul cu privire la numărul de motoare pe care piloții le pot utiliza fără penalizări în acest sezon.

În cazul în care sezonul va avea cel mult 14 curse, piloții vor avea posibilitatea să folosească cel mult două motoare cu combustie internă. În schimb, dacă sezonul va avea cel puțin 15 curse, atunci piloții vor avea dreptul să utilizeze 3 motoare cu combustie internă fără penalizări.

Pentru acest sezon, FIA a anunțat în plus că și producătorii de motoare trebuie să închidă uzinele timp de 21 de zile consecutive în martie și/sau aprilie, la fel ca și echipele. Ca măsură de reducere a costurilor, perioada de închidere a uzinelor poate fi prelungită, în funcție de modul în care va evolua pandemia de coronavirus.

Nu în ultimul rând, echipele nu au dreptul ca în acest an să dezvolte monopostul pentru sezonul 2022, anul în care va fi introdus un nou regulament tehnic.

În cazul în care nu vor interveni alte amânări sau anulari, noul sezon de Formula 1 ar urma să înceapă în 14 iunie cu Marele Premiu al Canadei. 

Via RaceFans

  • Costel, marţi, 31.03.2020 17:19

    daca tot s-o hotarat ca actualul sezon sa debuteze in Canada atunci sper ca FIA & liberty media sa-si faca datoria pan' la capat ,neuitandu-l sub nicio forma pe emanuele pirro , postura de director de cursa in 2020 in parcul jean drapeau pentru sordidul italian fiind suprema garantie pentru ca cei din Brackley sa paseasca cu dreptul intr-o disputa in care-s cert outsideri

  • hahaha, marţi, 31.03.2020 17:50

    deja se vorbeste despre amanarea noilor reguli pentru 2023:) https://the-race.com/formula-1/f1-teams-in-agreement-to-delay-new-rules-to-2023-horner/

  • n, marţi, 31.03.2020 20:12

    hamilton a adus corona daca ramanem pe regulamentul asta ia si 10 titluri

  • DAV, marţi, 31.03.2020 23:09

    Echipele nu au dreptul să dezvolte, anul ăsta, monopostul pentru 2022 ??? Mai mult decât rizibil, cred că Merc, Ferrari și RBR le au deja 90% gata ! Și cum verifici dacă lucrează sau nu la el, le controlezi PC-urile, le spionezi toate, repet, toate locațiile prin satelit ? Aiurea-n tramvai.

  • Costel, miercuri, 01.04.2020 11:21

    @n , neofitule ,situatia-i exact pe dos, mentinerea actualului regulament si-n 2021 si posibil si-n 2022 ii tocmai cel care-i compromite orice sansa la titlu mondial africanului deoarece pentru monoposturile cele mai rapide din istorie se impune o conditie minimala, aceea ca acesti monstri mecanici sa fie struniti de piloti pentru care etatea avansata sa nu reprezinte un impediment major iar hamilton ii mai descoperit la acest capitol ca medicii din spitalele valahe in lupta cu covidu',asta fiindca se afla la numa' cateva semestre distanta de borna celor 40 de ani , o varsta care genereaza exclusiv compasiune in actualul mare circ