Ferrari Zobin, conceptul inspirat din Formula 1
Un designer din Iran a conturat liniile unui concept Ferrari, botezat Zobin si inspirat de monopostul de Formula 1.
Chiar daca industria auto trece printr-o perioada grea inca mai sunt oameni care isi permit sa viseze si sa dea nastere unor capodobere in materie de design.
Pana mai ieri un anonim, iranianul Siamak Ruhi Dehkordi a intrat in randul marilor vizionari auto dupa ce a dat nastere unui concept care ar putea cu succes sa dea nastere unui viitor Ferrari. Tanarul in varsta de 33 de ani ingroasa astfel lista celor care si-au imaginat cum ar putea arata un Ferrari mai non-conformist.
Creatorul conceptului botezat Ferrari Zobin a declarat ca s-a inspirat din designul actualului monopost de Formula 1 al Scuderiei. Ramane de vazut daca celebrele case de design din Italia vor ramane indiferente la talentul designerului din Iran.
via | CarScoop