Ferrari primeşte un ajutor nesperat: "Hamilton poate fi aliatul lui Vettel în lupta pentru titlu"

Publicat miercuri, 22.06.2016 17:51 de Daniel Popescu

Ferrari consideră că Lewis Hamilton va fi fără voia lui aliatul lui Sebastian Vettel în lupta pentru titlul mondial, întrucât îl va împiedica pe Nico Rosberg să obţină victorii.

Ferrari nu a reuşit să obţină nicio victorie în acest sezon, însă speră în continuare să obţină titlul mondial prin Sebastian Vettel, care are de recuperat 45 de puncte faţă de liderul Nico Rosberg.

În opinia şefului Maurizio Arrivabene, unul dintre aliaţii lui Vettel este Lewis Hamilton, prin prisma faptului că britanicul îl va împiedica pe Rosberg să obţină victorii.

"De ce nu? Trebuie să luăm în calcul că Rosberg şi Hamilton îşi vor lua puncte unul altuia. Campionatul este lung şi am avut unele zile nefericite, în timp ce ei au avut o singură ocazia proastă. Dar dacă se întâmplă este foarte uşor să urci în clasament. Ar fi perfect ca Hamilton să fie un aliat, dar ulterior sigur că va deveni principalul oponent. Mai sunt 13 curse, sezonul este foarte lung", a declarat el.

Pe de altă parte, Ferrari mizează şi pe câteva update-uri importante în următoarele curse. Arrivabene a evitat să dezvăluie natura îmbunatăţirilor, însă a precizat că echipa pregăteşte câteva surprize.

"Nu vă voi spune datele exacte, dar vă pot spune că inginerii nu dorm. Vor veni unele surprize, pentru că inginerii noştri care se ocupa de şasiu dorm şi mai puţin", a adăugat el.

Via Motorsport

  • ion, miercuri, 22.06.2016 18:46

    sa vedem ce fac cu sasiul ala..ca e rusinos la cate secunde sunt in spate mertanelor in regim de cursa..arriva arriva....

  • Gica, miercuri, 22.06.2016 20:06

    Arrivabene are dreptate.Lewis si Nico isi vor lua puncte unul altuia.Adica o parte mai mica sau cel mai probabil mai mare din cursele ramase le va castiga Lewis iar cealalta parte Nico.S-au invers plus ca vor mai castiga si alti curse.Nu se stie cate si nu se stie daca Ferrari.Fie ca va place s-au nu sa stiti ca nu intereseaza pe nimeni.Asta-i viata.

  • Hami, miercuri, 22.06.2016 20:52

    Ferrari trebuie sa ii ofere lui Vettel monopostul cu care sa il bată pe Rosberg, dar cred ca este imposibil anul asta. Arrivabene vrea doar sa pună presiune pe Hamilton sperând ca Vettel sa devină vicecampion. Nu este o idee rea!

  • 91Schumi06, miercuri, 22.06.2016 21:23

    Pai bai Maurizio, cum poti spera la titlu daca Ham si Ros termina pe 1-2??? Ca sa visezi ca-si iau puncte unul altuia, tu ar trebui sa fii intre ei, or deocamdata voi nu sunteti in stare sa va chemati pilotii la boxe cand trebuie

  • mobius, miercuri, 22.06.2016 21:43

    Arrivabene, cu tot respectul nu prea stie ce vorbeste si mi se pare ca este mult sub nivelul lui Domenicali (ca sef de echipa). Singurul moment cand Ferrari ar fi putut sa ia puncte a fost cand Mercedes a iesit cu ambii piloti din cursa, dar ghinion a castigat Werstappen. Ar trebui ca Vettel sa castige cel putin cinci curse iar Mercedes nici una. Pana acum din opt curse Mercedes a castigat sapte si nu cred ca de acum incolo vor sta degeaba asteptand ca Ferrari sa le ia campionatul. Ar mai fi de luat in considerare si Red Bull. Mai degraba am impresia ca il curteaza pe Hamilton.

  • FanF1, miercuri, 22.06.2016 22:49

    O fi vrut sa spuna ca spera sa treaca printr-un an de genul "doi se bat si al 3-lea castiga". Eu i-as spune ca prima conditie sa-ti indeplinesti un vis este sa te trezesti! ;)

  • Zifi, joi, 23.06.2016 07:45

    Cu tot respectul ptr. tine Arrivabene asta o stiam si noi. Ceea ce nu stim inca, care este diferenta reala dintre MB si Ferrari? Pentru ca la ce a scos Rosberg ( 1 sec in plus/tur) la Baku ne-a cam dat peste cap calculele!

  • L, joi, 23.06.2016 15:48

    Pai daca le-a dat 1sec./tur cum a terminat Vettel la aproape 17 sec. ? Vezi ca folosesti alta matematica.

  • Marius, duminică, 26.06.2016 18:20

    Ideea e preluata de la Alonzo. Acum cativa ani Alonso era primul dupa vacanta de vara si spunea ca Vettel si inca nu stiu cine o sa-si ia puncte reciproc si el are sanse mari sa castige titlul. Bineinteles ca titlul l-a castigat Vetel. Povesti, povesti, povesti.