Ferrari nu va construi mașini complet autonome, pentru a păstra „emoția” condusului
Ferrari a anunțat că nu va oferi mașini complet autonome în viitorul apropiat, pentru a păstra „emoția” condusului. Compania italiană va oferi, în schimb, modele care vor avea, cel mult, un sistem de conducere autonom de nivel 2+.
Industria auto se află, în prezent, în cea mai mare perioadă de tranziție din istorie, odată cu trecerea de la mașini cu motoare convenționale la cele electrice. Pe lângă dezvoltarea unor propulsoare cu zero emisii, cei mai mulți constructori își concentrează resursele și în dezvoltarea unor sisteme de condus complet autonome. Astfel, sunt șanse mari ca în viitor să circule mașini care se conduc singure în număr mare.
Însă, există și unii constructori care doresc să păstreze condusul ca fiind o parte integrală a experienței de a deține o mașină. Un astfel de constructor este Ferrari. Compania italiană a precizat că nu va construi mașini complet autonome, cu scopul de a păstra emoția și senzațiile aferente condusului unei astfel de mașini.
Cu toate acestea, Ferrari va oferi un sistem de condus autonom pe care ei îl numesc "nivelul 2+". Asta înseamnă că accelerația și frânarea vor fi asistate, iar mașina va păstra de una singură încadrarea între benzile de circulație. Factorul "+" menționat de Ferrari adaugă percepție înconjurătoare cu ajutorul inteligenței artificiale.
Ferrari spune că viitoarele sale modele echipate cu un astfel de sistem vor obliga șoferii să aibă un control predominant asupra mașinilor. Cel mult, aceștia vor putea doar monitoriza sistemul autonom în unele situații restrânse, însă cea mai mare parte a responsabilității va fi atribuită în continuare șoferului.
Potrivit unui comunicat oficial, “Ferrari va limita autonomia mașinilor sale la nivelul 2 sau 2+, cu scopul de a păstra toate emoțiile extraordinare rezervate pentru șofer, în timp ce conectivitatea va fi oferită, în primul rând, pentru a spori experiența de proprietate și relația cu clientul.”
Cu privire la alți producători, Mercedes-Benz este primul care a oferit o mașină cu un sistem de condus autonom de nivel 3 odată cu lansarea actualei generații Clasa S. Mașinile complet autonome vor avea sisteme de nivel 5, la care cei mai mulți producători lucrează pentru viitoarele lor modele.
via Ferrari, Carscoops
La fel cum au zis ca nu vor sa produca mai mult de 10 000 unitati pe an, la fel cum au zis ca nu vor fabrica vreodata un SUV...