Ferrari F40 stabilește un nou record de vânzare la licitație: 1.2 milioane de euro
Ferrari F40 începe să devină unul dintre cele mai căutate modele ale constructorului italian. Supercarul legendar s-a vândut recent, în cadrul unei licitații, pentru suma de aproape 1.2 milioane de euro.
Văzut întotdeauna ca ultima mașină pe care Enzo Ferrari și-a pus semnătura, legendarul F40 a devenit unul dintre cele mai căutate supercaruri clasice. Prin urmare, și prețul cu care poate fi achiziționat un asemenea model a crescut considerabil în ultima perioadă.
O casă de licitații a înregistrat recent un nou preț record plătit pentru Ferrari F40. Exemplarul, produs în anul 1992, a reușit să atragă 1.12 milioane de euro, cea mai mare valoare plătită pentru un F40.
Mașina a avut un singur proprietar din 1992 și până în prezent, o familie italiană, care a achiziționat-o chiar la ieșirea de pe linia de producție. Noul proprietar este un om de afaceri german, care a dorit să rămână anonim.
Introdus pe piață în anul 1987, pentru a celebra 40 de ani de la înființarea companiei, Ferrari F40 a fost produs într-un număr limitat de exemplar, adică doar 1315 unități. Nu e de mirare că în momentul lansării era cel mai puternic, mai rapid și mai scump Ferrari din lume, propulsat de un motor V8 turbo, de 478 de cai putere.
Nu mi-a placut niciodata acest Ferrari. Nu contest calitatile tehnice de exceptie. Dar ca design nu ma atrage cu nimic. In schimb F50 da ! E masina mea preferata.