Ferrari avertizează: "Nu vom repeta performanța din Austria în fiecare cursă"

Publicat marţi, 02.07.2019 16:20 de Daniel Popescu

Oficialii Ferrari avertizează că performanța din Austria se datorează specificațiilor circuitului, motiv pentru care nu va putea obține rezultate similare în toate cursele care au mai rămas din acest sezon.

După ce prima parte a sezonului a fost dominată fără drept de apel de către Mercedes, Ferrari a înregistrat progrese majore în Austria, acolo unde Charles Leclerc a obținut pole positionul. Ulterior, monegascul a fost la un pas să obțină victoria, însă a fost depășit în ultimele tururi de Max Verstappen

.

În ciuda progreselor, Mattia Binotto, șeful Scuderiei, avertizează că Ferrari nu va fi capabilă să repete performanța în toate cursele, întrucât rezultatele de pe Red Bull Ring se datorează caracteristicilor circuitului.

"Caracteristicile circuitului reprezintă factorul principal. Vom fi capabili să luptăm pe toate circuitele. Nu cred. Încă există circuite care vor fi dificile pentru noi", a declarat el.

Pe de altă parte, oficialul consideră că Ferrari a reușit să îmbunătățească monopostul comparativ cu prima parte a sezonului, chiar dacă nu se ridică încă la înălțimea rivalilor de la Mercedes.

"Suntem conștienți că îmbunătățim monopostul. Cred că după Paul Ricard monopostul este îmbunătățit comparativ cu Barelona. În Austria am avut noi update-uri care au dus monopostul și mai mult în direcția potrivită. Vom continua să aducem îmbunătățiți și vom vedea progresele cursă de cursă", a adăugat el.

Via RaceFans

  • Costel, marţi, 02.07.2019 17:47

    stimabile binotto , degeaba is imbunatatiri la monopost daca leclerc nu reuseste sa fructifice aceasta dezvoltare si sa castige o cursa plecat din pole pe un circuit compatibil cu sf90 si cu o grila de start atat de favorabila monegascului ,cu hamilton pe 4 si vettel pe 9 la start afirm cu toata convingerea ca daca vettel nu avea acele probleme tehnice in Q3 si care l-au impiedicat sa se lupte pentru pole position sebastian castiga fara drept de apel gp-ul austriei deoarece consistenta pilotajului sau o fost la superlativ fiind de altfel nevoit sa se lupte chiar si cu gafa monumentala a mecanicilor care la primul schimb de pneuri tocmai in turul 22 !!! nu le aveau pregatite dintr-un diletantism impardonabil la un asemenea nivel leclerc mi-o demonstrat a nu stiu cata oara in acest sezon ca ii complet depasit de anvergura scuderiei , ii prea timid si timorat in momentele cheie ale curselor iar afirmatia sa din finalul interviului acordat lui martin brundle :"it's a shame" imi confirma o data in plus ca n-a inteles nimic din ceea ce i s-a intamplat in virajul remus si cauta alibiuri care sa-i mascheze lacunele pilotajului tocmai acolo unde nu-s o sa apara la un moment dat niste "docti" si-o sa argumenteze faptul ca charles o avut pneuri hard mai uzate cu noua tururi comparativ cu verstappen ceea ce ii cat se poate de corect dar pe de alta parte multi uita sa aminteasca dintr-un subiectivism excesiv manifestat la adresa monegascului asociat unei aversiuni nefundamentate la adresa lui vettel ca din postura de lider al cursei pentru 69 de tururi leclerc o fost cel care si-a stabilit propriul pace si nu o fost nevoit sa intre in vreun duel care sa-i deterioreze pneurile asa cum o fost implicat in mai multe randuri verstappen in a doua jumatate a cursei daca charles poate sa traiasca avand pe constiinta prima victorie Honda in era V6T ii problema lui proprie si personala , pentru mine insa reprezinta un esec rusinos incasat de ferrari pentru care monegascul are "meritele" sale incontestabile

  • Radu, marţi, 02.07.2019 18:38

    Ei lasa acum, ca si Silverstone e un circuit care va convine.

  • ggg, marţi, 02.07.2019 21:07

    Pacat de Leclerc, ca echipa parca trage la somn....

  • ZZZ, marţi, 02.07.2019 21:42

    Declaratia asta e valabila pentru toate echipele

  • horea1979, miercuri, 03.07.2019 09:57

    Locul 2 e performanta ?

  • Claudiu, miercuri, 03.07.2019 11:48

    @Radu Silverstone are prea multe viraje de viteza medie si mare unde Ferrari pierde mult timp fata de Mercedes si nu pot recupera timpul pierdut pe liniile drepte, la fel cum s-a intamplat si in Franta sau China. Degeaba castiga 0.5sec pe liniile drepte daca pierd dublu pe viraje. Si sa nu uitam de pneuri, Austria a fost o exceptie pentru Mercedes, de acum isi vor relua dominatia. Singurele circuite unde vor mai avea probleme sunt Hungaroring, Monza si Mexic, in rest vom vedea iar o gramada de duble Hamilton-Bottas :(

  • Radu, miercuri, 03.07.2019 15:09

    @Claudiu Mai ales anul trecut a mers prost Ferrari ...

  • Claudiu, miercuri, 03.07.2019 17:27

    @Radu Nu inteleg de ce comparam mere cu pere. Anul trecut Ferrari au avut masina foarte buna in prima jumatate de sezon. Anul acesta Mercedes are 6 duble din 9 curse, respectiv 7 victorii din 9 curse :) Nimeni nu poate gestiona atat de bine pneurile ca si Mercedes. Cursa din Austria a fost o exceptie, asa cum am avut mici exceptii in 2014-2016. Nimeni nu se poate atinge de nemti anul acesta si este de inteles, Mercedes fiind singurii care au avut resursele financiare si personalul suficient ca sa dezvolte 2 monoposturi diferite inainte de sezon, pentru a vedea care optiune e mai performanta. Mi-as dori spectacol cursa de cursa si titluri mondiale decise in ultima etapa an de an, dar din pacate asta e Formula 1 in zilele noastre. Si cu cat regulamentul tehnic continua sa fie atat de complicat, cu atat vom avea parte doar de dominatii interminabile ale echipelor cu bugete foarte mari, si un pluton B care abia a prins 3-4 podiumuri in 6 ani(asta chiar e dureros pentru toata lumea) :(

  • Radu, joi, 04.07.2019 12:08

    Asa duel vrem sa vedem la Silverstone: https://www.youtube.com/watch?v=-KnfVFQ3f6c

  • Neutru, joi, 04.07.2019 13:30

    Leclerc pe circuitul din Austria a depasit cel putin 15 piloti cu un tur .Na folosit deloc flapsul. Nici echipa nu i-a adus aminte ca are, si-l poate folosi.Daca se comporta la fel si la Silverstone ...

  • daia, joi, 04.07.2019 16:53

    Pai cel care conduce cursa nu are de ce sa foloseasca DRS. Leclerc a condus cursa aproape integral.

  • Neutru, joi, 04.07.2019 18:44

    Urmareste duelul final. Au ajuns din urma 5piloti.Avea sub o secunda la cel putin3 la punctul de detectie .Probabil stresul,dar echipa ce facea?

  • daia, vineri, 05.07.2019 10:46

    Si acum demonstreaza ca Leclerc nu a folosit DRS in momentele in care TU credeai ca trebuie folosit. Demonstreaza si ca echipa "nu i-a amintit". Sau las-o moarta. Chiar daca esti pe un blog si poti face cate presupuneri vrei.

  • GrosJan, sâmbătă, 06.07.2019 14:08

    Las asta aici https://www.youtube.com/watch?v=N5RuJ1k82zU

  • obiectiv, luni, 08.07.2019 09:55

    1.Pilotii Mercedes, atunci cand nu au cea mai buna masina sunt undeva pe nicaieri, ceea ce demonstreaza inca odata ca pilotii nu prea conteaza in F1 de astazi Chestia cu caldura excesiva si aerul rarefiat este puerila,asa a fost pentru toti. 2.Leclerc nu stie sa gestioneze o cursa indiferent de ce se spune pe aici., a pierdut pe mana lui o cursa la indemana.Sa vedem acum ce se mai spune despre "raising star" . 3.Nu sunt fan Verstapen, ba chiar nu-i inghit din cauza agresivitatii excesive de multe ori, insa in cursa din Austria a fost IMPERIAL. Sper din tot sufletul sa-i fi venit mintea la cap si Austria sa fie primul pas spre adevarata sa maturizare(ma refer strict la pilotaj).

  • JugaruGabi, marţi, 09.07.2019 09:58

    'Ferrari avertizează: "Nu vom repeta performanța din Austria în fiecare cursă"' Ferrari a ajuns din nou aici: https://www.youtube.com/watch?v=GVlyGejQSi0 Sa le zica cineva asta si macaronarilor, care, atunci cand au un inceput de weekend mai bun, desi masina e pilaf anul asta, fac praf si strategiile.