Ferrari anticipează că Mick Schumacher va fi un candidat bun pentru un loc în F1: Scuderia sugerează că germanul va fi pregătit în 2022

Publicat luni, 06.01.2020 17:45 de Daniel Popescu

Ferrari consideră că Mick Schumacher este pe drumul potrivit pentru a ajunge în Formula 1, însă anticipează că germanul va debuta în Marele Circ după sezonul 2022.

Mick Schumacher își va continua cariera în Formula 2 și în sezonul 2020, după ce a obținut locul 12 în clasamentul general în anul precedent și o victorie într-o cursă desfășurată pe circuitul de la Hungaroring.

Germanul face parte din Academia de Piloți Ferrari, iar șeful Mattia Binotto anticipează că Schumacher va fi pregătit să concureze în Formula 1 în viitorul nu foarte îndepărtat.

"Suntem foarte mândri că face parte din Academia de Piloți. Cred că sezonul următor va fi esențial pentru a înțelege cât de mult progresează. Așteptăm multe de la el anul viitor pentru că va avea deja o experiență de un sezon și suntem destul de siguri că este un candidat bun pentru Formula 1 în viitor", a declarat el.

Pe de altă parte, Binotto anticipează că Scumacher va debuta cel mai probabil în Formula 1 în sezonul 2022, ca urmare a faptului că în sezonul viitor există numeroase schmbari de regulament, astfel că piloții cu experiența vor fi avantajați în fața debutanților.

"Este prea devreme să spunem dacă va fi un candidat pentru Ferrari. Scopul academiei este să găsească următorul talent pentru Ferrari și credem că are talentul pentru a fi în acest grup. În același timp, 2021 va fi prea devreme pentru unul dintre piloții noștri. În 2021, unii dintre piloții experientati vor fi importanți pentru că este un monopost complet nou", a adăugat el.

Via Autosport

  • SSS, luni, 06.01.2020 18:15

    Era logic, ma asteptam ca pe viitor sa formeze echipa cu LEC.

  • FanF1, marţi, 07.01.2020 10:11

    Pe mine nu m-a impresionat copilașul ăsta. Cum nu haina face pe om să-i intre în minte că nu realizările istorice ale tatălui îl pot face de valoare.

  • Costel, marţi, 07.01.2020 17:56

    La multi ani tuturor fanilor Ferrari ! bine v-oi gasit , zic ca-i fain c-oi revenit iar faptul ca noul sezon aproape ca bate la usa ma face sa nu taraganez propria-mi concluzie asupra unui subiect care cu siguranta priveste viitorul scuderiei si astfel nu ezit nicimacar o secunda in a venera clarviziunea lui binotto in ceea ce reprezinta momentul debutului optim pentru mick schumacher in marele circ si care-i de dorit sa nu se decida cu repejune pentru a nu-i compromite traiectul in F1 junelui german dar totodata nu-mi pot reprima sa (re)amintesc si totodata sa pretuiesc sagaritatea incontestabila team-principal-ului italian in ceea ce priveste prezentul ferrari care-i fundamental de altfel iar declaratia lui mattia oferita in preajma Craciunului cand o spus cat se poate de clar faptul ca sebastian vettel reprezinta pentru scuderia "key driver" dar si "central to our project" ma face extrem de increzator ca si in anul 2020 la maranello deciziile is cele optime iar binotto reprezinta acea chezasie mai mult decat necesara in obtinerea cel putin a unui titlu mondial in acest sezon alaturi de sebastian vettel si a caror atitudine revansarda n-o sa se mai lase asteptata pentru consumatorii de F1 decat pana la mijlocul lui martie la melbourne

  • Enache, marţi, 07.01.2020 20:09

    Daca nu l-ar chema Schumacher...din generatia lui sunt altii mult peste el.

  • Neutru, miercuri, 08.01.2020 14:38

    Costel,nu-ți face griji pentru Vettel, are contract și anul acesta, trebuie să concureze,vrea nu vrea, eu cred că nu mai vrea.Pentru mai târziu,vedem în toamnă,adică pentu 2021,2022.Despre juniorul Schumacher la fel cred că nu prea vrea dar îl obligă anturajul,jurnaliști.nu are caracter de campion,gâdește și are logică rațională.Va veni în F1 doar a venit și Stroll,Lafiti.

  • GrosJan, duminică, 12.01.2020 12:50

    "Pe de altă parte, Binotto anticipează că Scumacher va debuta cel mai probabil în Formula 1 în sezonul 2022, ca urmare a faptului că în sezonul viitor există numeroase schmbari de regulament, astfel că piloții cu experiența vor fi avantajați în fața debutanților." O sa il contrazic pe Binotto daca imi permite :) Tocmai pe schimbare de regulament pilotii debutanti sunt mai putin dezavantajati. Pilotii cu experienta au experienta (sau s-au facut remarcati) pe vechiul regulament, cand se schimba chestii nu se stie cum le va veni.