Ferdinand Piech, nepotul lui Ferdinand Porsche și fostul președinte al Grupului Volkswagen, a murit la 82 de ani
Ferdinand Piech, austriacul care a transformat Volkswagen într-un succes mondial, s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani.
Ferdinand Piech, omul care s-a aflat în spatele succesului înregistrat de Volkswagen, a murit la 82 de ani. Austriacul a căzut în restaurantul în care lua cina împreună cu soția sa, Ursula. Acesta a fost transportat la cel mai apropiat spital din Rosenheim, însă acolo a fost declarat decesul.
Inginer de profesie, Ferdinand Piech și-a început cariera în cadrul Porsche în anii '60. În 1972 austriacul se mută în cadrul companiei Audi, iar în 1988 acesta este numit CEO al companiei din Ingolstadt.
Cinci ani mai târziu, Piech preia frâiele Grupului Volkswagen, iar la începutul anilor 2000, acesta este ales în funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere din cadrul Volkswagen și al Consiliului de Administație.
În 2015, în urma unui război intern dintre Piech și Martin Winterkorn, austriacul care a stat în spatele succesului Volkswagen, demisionează din toate funcțiile pe care le deținea în cadrul grupului german.
Via | VW, Profit
,,Urarile de bine,, ale pagubitilor diselgate ?