Federal-Mogul a achiziţionat divizia de plăcuţe de frână a celor de la Honeywell
Honeywell a vândut divizia Friction Materials americanilor de la Federal-Mogul. Tranzacţia include şi fabrica de plăcuţe de frână de la Ploieşti.
Federal-Mogul a cumpărat divizia ”Friction Materials” a celor de la Honeywell. Potrivit Automotive News, tranzacţia va fi finalizată până în a doua jumătate a anului curent şi are o valoare de aproximativ 155 milioane de dolari. Divizia respectivă de la Honeywell are şi o fabrică în România, la Ploieşti, inaugurată în toamna anului 2013. Uzina de plăcuţe de frână a fost construită şi pusă în funcţiune în timp record, fiind capabilă să producă 30.000 de plăcuţe de frână pe zi. În România, Honeywell este prezentă de 15 ani şi are trei fabrici, fiind un furnizor de calitate OEM pentru mulţi producători de automobile din Europa.
Federal Mogul operează pe piaţă prin două divizii de afaceri independente, numite Federal-Mogul Powertrain şi Federal-Mogul Vehicle Components. Fiecare divizie are propriul CEO, iar cei doi raportează la consiliul director al companiei-mamă. În timp ce divizia powertrain produce componente destinate sistemelor de propulsie şi sisteme de protecţie pentru automobile şi vehicule grele, divizia de componente auto are un portofoliu generos de produse, care include peste 20 de mărci.
Compania Federal-Mogul a fost fondată în Detroit în 1899 şi are 44.500 de angajaţi în 34 de ţări. Divizia Friction Materials de la Honeywell are peste 2.000 de angajaţi la nivel global, are sediul în Glinde (Germania) şi are fabrici şi în China, pe lângă uzina din România. În urma acestui anunţ, acţiunile Federal-Mogul au crescut cu 9 procente în ziua respectivă.Federal Mogul are propriile sale mărci implicate în producţia de plăcute de frână.
Citeşte şi povestea vizitei Automarket a vizitat la fabrica de plăcuţe de frână a FEDERAL-MOGUL.
Via AutomotiveNews (înreg.)