FEATURE: Maeştrii calificărilor pe străzile din Monte Carlo
Automarket vă prezintă o selecţie a celor mai buni piloţi în calificări la Monte Carlo, cel mai dificil circuit din calendarul Formulei 1.
Până în urmă cu câţiva ani, pentru a deveni pilot de Formula 1 aveai nevoie de cel puţin două calităţi esenţiale: să fii talentat şi să ai mult curaj.
Talentul era singura modalitate prin care puteai atrage atenţia echipelor, iar curajul era o calitate necesară pentru a te urca în cockpitul unui monopost de competiţie fără să ai garanţia că peste două ore vei coborî teafăr din el. Însă talentul şi curajul erau evidenţiate cel mai bine pe străzile înguste din Monte Carlo, care şi-au câştigat reputaţia de a alcătui cel mai dificil şi solicitant circuit din calendarul Formulei 1.
Nu întâmplător, piloţii cu cel mai mare succes înregistrat la Monte Carlo sunt cei care au concurat în Formula 1 preponderent până la jumătatea anilor '90, atunci când talentul a început să pălească în faţa banilor, iar siguranţa monoposturilor a crescut atât de mult încât accidente precum cel al lui Sergio Perez din 2011 au drept urmări doar câteva contuzii.
Şi pentru că Monte Carlo este considerat Perla Coroanei în Formula 1, Automarket va invită să pătrundeţi într-o poveste a celor mai buni piloţi în calificări la Monte Carlo. Poveste care va evidenţia încă o dată, dacă mai era cazul, numele unor piloţi care au făcut istorie în Formula 1 şi au rămas în amintirile fanilor chiar şi acum, într-o eră complet diferită a sporturilor cu motor.
1. AYRTON SENNA - 5 POLE POSITION-URI
Ayrton Senna este considerat unul dintre cei mai buni piloţi din istoria Formulei 1, iar statisticile de la Monte Carlo reprezintă poate unul dintre cele mai puternice argumente în acest sens. Brazilianul este pilotul cu cel mai mare succes la Monaco, înregistrând 6 victorii şi 5 pole position-uri în cele 10 ediţii la care a participat.
Iar dacă aceste cifre nu sunt suficiente, merită să aflaţi că Senna este singurul pilot care şi-a surclasat în două rânduri rivalii în calificările de la Monaco cu cel puţin o secundă. Se întâmpla în 1988, când l-a devansat pe Alain Prost cu 1.427 secunde, dar şi în 1989, când l-a învins pe francez cu 1.148 secunde. De asemenea, a obţinut alte două pole position-uri în 1990 şi 1991, ajungând astfel la patru consecutive, în timp ce primul a fost realizat în 1985.
Ayrton Senna - turul de calificare de la Monaco din 1990:
BONUS: RUDOLF CARACCIOLA
Chiar dacă Formula 1 a luat naştere în 1950, Monaco a găzduit curse de monoposturi încă din 1929, iar unul dintre piloţii de referinţă din perioada respectivă a fost Rudolf Caracciola. Povestea începe în 1933, când germanul are un grav accident în virajul Tabac în urma căruia suferă multiple fracturi la piciorul drept şi rămâne şchiop pe viaţă. Acest lucru nu îl împiedică însă să obţină doua pole position-uri pe circuitul de la Monaco în 1935 şi 1937. În mod ironic, singura sa victorie în Principat a fost consemnată între cele două performanţe, în 1936.
CONCLUZII
Aceştia sunt piloţii cu cel mai mare succes la Monaco. În total, 32 de piloţi au obţinut pole position-ul în Marele Premiu al statului Monaco, însă numai 12 dintre ei au obţinut această performantă de cel puţin două ori. Lucru perfect obişnuit în condiţiile în care vorbim de unul dintre cele mai dificile circuite din calendarul Formulei 1.
schumacher pierduse dupa primele doua sectoare 0,2 sec, iar pe ultimul sector a castigat 0,7 sec si a ajuns 0,5 sec de damon hill dovada: http://www.youtube.com/watch?v=U-X45KU2WMk