Fără bonusuri, vânzările de electrice nu există: Tesla, de la 2900 la zero într-o singură lună în Hong Kong
Tesla a simțit pe propria piele în Hong Kong ce înseamnă eliminarea bonusurilor guvernamentale acordate la achiziția mașinilor electrice: vânzările au scăzut la zero într-o singură lună după dispariția acestora.
Pentru a fi considerate vehicule mainstream, mașinile electrice trebuie să treacă, potrivit statisticienilor, de o cotă de piață de 3% din vânzările totale la nivel mondial. Iar analiștii consideră că mașinile electrice vor putea trece de 3% în perioada următoare doar în condițiile în care bonusurile la achiziție și facilitățile fiscale și de utilizare vor continua să transforme acest tip de vehicule în alternative viabile la mașinile clasice.
Ei bine, cel mai bun exemplu în acest sens vine Hong Kong, o piață care în ultimii ani a ieșit în evidență prin bonusurile acordate clienților care se orientau spre electrice. Ei bine, autoritățile au decis recent să reducă aceste bonusuri pentru a lăsa piața să se dezvolte natural, iar rezultatele sunt vizibile imediat în cifrele de vânzări. Conform oficialilor din Hong Kong, explozia mașinilor cumpărate și utilizate de o singură persoană este un alt motiv important pentru măsură abordată.
Concret, noile reguli intrate în vigoare în aprilie 2017 au dat de pământ cu vânzările de mașini electrice, iar cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că cifrele Tesla s-au prăbușit brusc. Dacă în primele 3 luni ale anului și-a găsit 3600 de clienți în Hong Kong (dintre care 2939 doar în luna martie), americanii nu au mai reușit să vândă în aprilie nicio mașină.
După intrarea în vigoare a noilor reguli fiscale, prețul cu taxe incluse al unui Tesla Model S a crescut în Hong Kong de la 75.000 la 130.000 de dolari.
"Hong Kong este versiunea trendy a Chinei. Iar asta înseamnă că aceste rezultate nu reprezintă o imagine tocmai pozitivă a proiecției vânzărilor Tesla în China în viitor", a declarat Dave Sullivan, analist de profil și consultant AutoPacific, citat de Market Watch.
Problema Tesla în Hong Kong este cu atât mai apăsată cu cât statul asiatic a adunat peste 15% dintre vânzările mărcii americane în primul sfert al anului 2017.
via Motor 1 | Market Watch
mvaiii, nici un comentariu din partea aplaudacilor pro electrice.