Faceliftul lui BMW X7, primele imagini neoficiale
Cel mai mare SUV al producătorului Bavarez a intrat anul acesta în al patrulea an de producție iar asta înseamnă ca va primi un facelift cât de curând.
Nu mai e de mult niciun fel de secret pentru nimeni ca BMW X7 va primi un facelift anul acesta. Mai multe modele prototip au fost observate pe drumuri publice, fiind testate sub camuflaj serios, în ultimii ani. Cu toate acestea, până mai deunăzi nu știam cu exactitate cum va arăta noua față a luxosului SUV din Munchen.
Ei bine, aparent, modelul a fost dezvăluit din greșeală în ceea ce pare a fi încă o „scăpare” a producătorului german. O imagine cu ceea ce pare a fi noul model X7 a fost publicată online pe diferite forumuri dar și pe platformele sociale.
Până la momentul scrierii acestei știri, BMW a refuzat să confirme sau să infirme autenticitatea pozei dar, luând în considerare schimbările de design operate în ultimii ani de compania bavareză, precum și pozele spion pe care le-am văzut deja cu modelul facelit camuflat, avem indicii serioase să credem că acesta va fi designul final al SUV-ului cu 7 locuri.
Așa cum putem observa din poze, noul X7 va avea faruri compuse din două blocuri optice, partea de sus fiind rezervată pentru luminile de rulare pe timp de zi, în timp ce zona de jos pare a fi rezervată pentru iluminarea propriu-zisă pe timp de noapte. Mai mult, și bara din față pare să aibă un profil destul de diferit, cu noi zone de ventilare în lateral și partea de jos. Poza pare să ne arate și un set nou de jante pentru X7.
Noul design pare să se alinieze celui pe care îl vom vedea și pe viitorul Seria 7. BMW a dezvăluit recent o poză teaser cu partea frontală a viitoarei sale limuzine și lucrurile arată foarte similar pe cele două modele.
Și interiorul lui X7 va primi câteva îmbunătățiri, cel mai probabil, cea mai importantă modificare fiind introducerea noului panou de bord cu cel mai recent sistem multimedia, similar celui oferit în BMW iX.
Via: Wilcoblok
Urat mai e.