F1 Marea Britanie: Lando Norris câștigă pe teren propriu. Primul podium pentru Nico Hulkenberg

Publicat luni, 07.07.2025 12:11 de Tiberiu Safta

Lando Norris a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii după o cursă imprevizibilă și afectată de ploaie torențială. Pentru prima dată, Nico Hulkenberg a obținut o clasare pe podium după ce a plecat în cursă de pe locul 19.

Marele Premiu al Marii Britanii din 2025 va rămâne pentru foarte multă vreme una dintre cele mai spectaculoase curse din istoria Formulei 1. După o cursă afectată de ploaie torențială, care a dat peste cap rezultatul final, Lando Norris a obținut prima sa victorie de casă pe circuitul Silverstone, iar Nico Hulkenberg a obținut primul său podium după o așteptare foarte lungă. Odată cu această cursă, Lando Norris se apropie la doar 8 puncte în spatele lui Oscar Piastri, care a primit o penalizare controversată.

POLE POSITION PENTRU MAX VERSTAPPEN

În calificările pentru cursa din Marea Britanie, Max Verstappen a obținut un nou pole position după un tur spectaculos. Acesta a fost al 44-lea pole position pentru cvadruplul campion mondial, reușind astfel să egaleze numărul de pole-uri al lui Sebastian Vettel în calitate de pilot Red Bull.

Alături de Verstappen în prima linie a fost Oscar Piastri, în timp ce Lando Norris a trebuit să se mulțumească doar cu locul 3. George Russell s-a calificat pe locul 4, în fața piloților Ferrari, cu Lewis Hamilton pe locul 5 și Charles Leclerc pe locul 6.

PLOAIA SCHIMBĂ PLANURILE

Cu câteva ore înainte de cursă, ploaia și-a făcut apariția la Silverstone, ceea ce i-a determinat pe toți piloții să aleagă anvelopele intermediare. Totuși, circuitul a început să se usuce foarte rapid, astfel încât 5 piloți au ales să oprească la standuri în turul de formare pentru a schimba de pe anvelopele intermediare pe slick-uri. Cei 5 piloți care au aruncat zarul au fost Russell, Leclerc, Kimi Antonelli, Isack Hadjar și Oliver Bearman.

La start, Max Verstappen și-a păstrat poziția de lider în fața lui Piastri și Norris. Lewis Hamilton a urcat pe locul 4 datorită opririi la boxe a lui Russell. Fostul campion mondial a intrat aproape imediat într-un duel pentru poziție cu Norris. Până la urmă, britanicul de la McLaren a rezistat atacului, în timp ce Hamilton era acum amenințat de Pierre Gasly, care urcase pe locul 5 după o plecare de pe locul 8.

ACROȘAJ ÎNTRE LAWSON ȘI OCON

Cursa a fost neutralizată în al doilea tur cu Safety Car Virtual după un acroșaj între Liam Lawson și Esteban Ocon. Cei doi piloți se aflau într-o luptă pentru poziție alături de Yuki Tsunoda. Francezul de la Haas a continuat fără avarii mari, însă Lawson a fost silit la abandon.

După două tururi petrecute în regim de neutralizare, cursa a fost reluată, însă repriza de steag verde avea să fie întreruptă la scurt timp. De această dată, Gabriel Bortoleto a ieșit în decor, ceea ce a dus la încă o neutralizare cu Safety Car Virtual.

PIASTRI PREIA CONDUCEREA

După reluarea cursei, Oscar Piastri a pus presiune amplă pe Max Verstappen, care nu reușea să se distanțeze. Olandezul avea mari probleme cu aderența în pneurile sale intermediare, ceea ce i-a permis lui Piastri să se apropie amenințător. Momentul inevitabil a venit în turul 8. Cu ajutorul sistemului DRS, Piastri a reușit să treacă de Verstappen pe linia dreaptă Hangar Straight spre finalul turului.

PLOAIA TORENȚIALĂ DETERMINĂ NOI OPRIRI LA BOXE

La foarte scurt timp după schimbarea liderului, norii negri deasupra circuitului și-au făcut prezența și s-au dezlănțuit deasupra circuitului. A urmat o ploaie torențială care i-a forțat pe majoritatea piloților să oprească la boxe pentru un nou set de anvelope intermediare. Interesant este că niciun pilot nu a ales să monteze anvelopele de ploaie, deși condițiile erau acum potrivite pentru aceste anvelope.

Înainte de a efectua oprirea, Max Verstappen a ieșit pentru puțin timp de pe circuit, ceea ce i-a permis lui Norris să urce pe locul 2. McLaren a oprit ambii piloți în același tur, iar Verstappen a urmat și el la boxe. Oprirea lui Piastri a fost perfectă, însă același lucru nu a fost valabil și pentru Norris, care a pierdut secunde prețioase cu o oprire lentă.

De cealaltă parte, oprirea lui Max Verstappen a fost perfectă. Cu problemele lui Norris, olandezul a revenit în fața britanicului de la McLaren pe linia boxelor. După această serie de opriri, Piastri era lider, urmat de Verstappen, Alex Albon, care încă nu oprise, Norris, Lance Stroll, Nico Hulkenberg, Esteban Ocon, Hamilton, Gasly și Fernando Alonso în top 10.

Albon a oprit la boxe în turul următor, astfel încât toți din spatele lui au câștigat câte o poziție.

SAFETY CAR DIN CAUZA PLOII

Ploaia torențială a început deja să creeze mari probleme de vizibilitate pentru piloți. Din cauza vizibilității reduse și a riscului de acvaplanare, cursa a fost neutralizată cu Safety Car în turul 14. Cu câteva secunde înainte de neutralizare, Charles Leclerc a ieșit de pe circuit după ce a fost stropit cu apă în interiorul căștii. Monegascul, aflat pe locul 14, a revenit pe circuit fără avarii și fără să piardă poziții.

În perioada de neutralizare, ploaia s-a oprit iar vizibilitatea a început să se îmbunătățească. Astfel, Safety Car-ul a fost retras în turul 17, însă avea să revină pe circuit după numai un tur. De această dată cursa a fost neutralizată după un accident între Isack Hadjar și Kimi Antonelli. Francezul de la Racing Bulls l-a lovit din spate puternic pe italianul de la Mercedes din cauza vizibilității foarte slabe. Antonelli a continuat pentru câteva tururi înainte de a fi forțat să abandoneze cu avarii majore la difuzorul monopostului său, în timp ce Hadjar a ieșit în decor și s-a izbit de zidul de protecție. Din fericire, Hadjar nu a pățit nimic.

PIASTRI FRÂNEAZĂ BRUSC LA FINALUL SAFETY CAR-ULUI

În turul 21, Safety Car-ul a fost retras de pe circuit. Cu puțin timp înainte de restart avea să se petreacă momentul controversat al cursei. Odată cu stingerea luminilor Safety Car-ului, Oscar Piastri a frânat extrem de brusc în încercarea de a-și pregăti lansarea. Frânarea foarte puternică l-a surprins pe Max Verstappen, care l-a depășit pentru câteva secunde pe liderul cursei. Inclusiv Lando Norris a fost foarte aproape să treacă de Piastri în această fază.

Australianul a accelerat apoi în antepenultimul viraj pentru restart. În încercarea de a ține pasul cu Piastri, Verstappen s-a răsucit și a căzut până pe locul 10. Asta i-a permis lui Norris să urce pe locul 2, iar ceilalți piloți până la locul 10 au câștigat o poziție.

După restart, lider era Piastri, urmat de Norris pe locul 2, Lance Stroll pe locul 3, Nico Hulkenberg pe 4, Pierre Gasly pe 5 și Hamilton pe 6. Australianul de la McLaren a început să se distanțeze de Norris, timp în care a fost confirmată și penalizarea pentru acesta. Pedeapsa primită de Piastri pentru acea frânare bruscă a fost o penalizare de 10 secunde.

Între timp, Oliver Bearman și Yuki Tsunoda s-au acroșat în turul imediat după restart, însă cei doi au reușit să continue. Japonezul a fost blamat pentru incident și a fost și el penalizat cu 10 secunde.

LUPTĂ ÎNTRE HULKENBERG ȘI STROLL PENTRU LOCUL 3

În timp ce Piastri și Norris se îndreptau către o victorie aparent lejeră, lupta cea mai interesantă și care i-a ținut cu sufletul la gură pe toți fanii Formulei 1 a fost cea pentru ultimul loc pe podium. Lance Stroll era pe locul 3, la puțin peste o secundă în fața lui Hulkenberg. Puțin mai în spate s-a dat o luptă între Lewis Hamilton și George Russell pentru locul 6. Inițial, Russell a câștigat duelul pentru poziție, însă nu a durat mult până când Hamilton a revenit în fața fostului său coechipier.

Britanicul de la Ferrari încerca să se apropie de lupta pentru podium, reușind să treacă de Pierre Gasly pentru a urca pe locul 5. Mult mai în spate, Verstappen încerca și el să revină cu o depășire asupra lui Carlos Sainz pentru locul 9.

Treptat, Hulkenberg a micșorat ecartul dintre el și Stroll, iar depășirea a venit în turul 35. Întrebarea acum era dacă putea Hulkenberg să reziste atacurilor lui Hamilton pentru ultimul loc pe podium.

În tot acest timp, ploaia s-a oprit definitiv, iar circuitul a început din nou să se usuce. Nu a durat mult până când au început să apară porțiuni uscate, lucru care i-a determinat pe unii piloți să oprească devreme pentru anvelope slick. Primul care a oprit a fost Fernando Alonso în turul 38.

Spaniolul a ales anvelopele de compoziție medie, în timp ce Russell, care a oprit cu un tur mai târziu, a ales anvelopele cele mai dure. Circuitul încă nu era destul de uscat peste tot pentru a monta anvelope slick, lucru dovedit de o răsucire spectaculoasă pentru George Russell.

HAMILTON ÎN LUPTĂ CU HULKENBERG

În turul 42, Hamilton a intrat la boxe pentru anvelopele cele mai moi. La scurt timp, aproape toți piloții au oprit pentru anvelope slick, inclusiv Hulkenberg, care a montat anvelope de compoziție medie. În mod incredibil, germanul de la Kick Sauber și-a păstrat poziția după ce Hamilton a avut câteva momente în care a ieșit larg în câteva viraje.

În față, Piastri a oprit în turul 44, ocazie cu care a așteptat și cele 10 secunde în plus pentru a-și efectua penalizarea. Norris a urmat și el la boxe și a revenit pe prima poziție, la mai puțin de 6 secunde în fața lui Piastri.

Cu doar câteva tururi rămase până la final, piloții Haas s-au acroșat, însă ambii au reușit să revină pe circuit și să continue.

VICTORIE PENTRU NORRIS, PODIUM PENTRU HULKENBERG

După 52 de tururi extrem de spectaculoase, Lando Norris a obținut a 4-a victorie din acest sezon și prima victorie pe teren propriu. Oscar Piastri a încheiat pe un loc 2 dezamăgitor, însă bucuria cea mai mare a fost rezervată pentru omul de pe locul 3, și anume Nico Hulkenberg. Germanul, care deține recordul pentru cele mai multe curse fără podium, a urcat pe locul 3 în cursa cu numărul 239 pentru el.

Șirul de clasări pe podium la Silverstone care datează din 2014 a ajuns la final pentru Lewis Hamilton după ce a trebuit să accepte locul 4. Max Verstappen a revenit până pe locul 5 după acea răsucire, urmat de Pierre Gasly, care a câștigat locul 6 în ultimul tur după o depășire asupra lui Lance Stroll, care a terminat pe locul 7. Alex Albon a terminat pe 8, urmat de Fernando Alonso pe 9 și George Russell pe locul 10.

În afara punctelor, Oliver Bearman a încheiat pe locul 11, urmat de Carlos Sainz Jr, Esteban Ocon, Charles Leclerc și Yuki Tsunoda.

DIFERENȚĂ DE 8 PUNCTE ÎNTRE PIASTRI ȘI NORRIS

După această victorie, Oscar Piastri rămâne liderul campionatului, cu 234 de puncte adunate până acum. Însă, diferența dintre el și Lando Norris este acum de numai 8 puncte. Max Verstappen rămâne pe locul 3, la mare distanță față de piloții McLaren, cu numai 165 de puncte. George Russell rămâne și el pe locul 4, cu 147 de puncte, în timp ce Charles Leclerc și Lewis Hamilton sunt pe locurile 5 și 6, cu 119 puncte, respectiv 103 puncte.

În clasamentul constructorilor, McLaren are un avantaj confortabil în fața rivalilor săi, cu 460 de puncte trecute în cont. Ferrari este pe locul 2, cu 222 de puncte, iar Mercedes este la mică distanță pe locul 3, cu 210 puncte. Red Bull se menține pe locul 4, cu 172 de puncte. După rezultatul lui Hulkenberg, Kick Sauber urcă pe locul 6 în clasament, cu 41 de puncte adunate și cu 18 puncte în spatele celor de la Williams.

Urmează două săptămâni de pauză înainte ca Formula 1 să revină la Spa-Francorchamps pentru Marele Premiu al Belgiei. Următoarea etapă va avea loc în perioada 25 – 27 iulie.

via Formula 1

  • MarS, luni, 07.07.2025 12:57

    Nu-i rau pt "epava" de Hulkenberg Lupii tineri basically au abandonat toti, experienta conteaza

  • Bixente, luni, 07.07.2025 14:03

    Mattia Binotto merita toate felicitarile. Binotto a revigorat Sauber din temelii, iar locul 3 obtinut ieri de Sauber i se datoreaza in intregime lui Binotto. Audi are viitor frumos in F1 cu Binotto la conducere. Am avut dreptate, Norris nu putea castiga sub nicio forma, dar ajutorul urias oferit (indirect) de Comisia Tehnica taman unui englez pe Silverstone a facut ca Piastri sa fie deposedat de victorie. Russell a procedat in Canada similar lui Piastri sub SC, dar n-a primit nici o secunda penalizare, daramite zece. Oripilare din cauza prezentei lui Kimi Antonelli la start pe Silverstone. Potlogarul italian a demonstrat ca n-are niciun gram de caracter, profitand la maxim de statutul special de care se bucura Mercedes in F1. Daca avea coloana vertebrala, escrocul de Antonelli se putea autosuspenda din curse cel putin pana la Singapore, cu Bottas preluandu-i volanul. Dar n-a facut-o! Kimi Antonelli este un șarlatan.

  • MarS, luni, 07.07.2025 14:49

    A condus Binotto masina aia? Bortoleto ce a facut? Piastri cred a franat mult prea tare vs Russell, sa vedem ce zice si Palmer la F1 maine