F1: George Russell, cel mai rapid în primele antrenamente din Azerbaidjan

Publicat joi, 24.09.2026 16:54 de Tiberiu Safta

George Russell a stabilit cele mai rapide tururi în primele două sesiuni de antrenamente pentru Marele Premiu al Azerbaidjanului. Cursa va avea loc sâmbătă, motiv pentru care această etapă a început mai devreme.

Marele Premiu al Azerbaidjanului va avea loc în acest sfârșit de săptămână. În acest an, cursa de la Baku se va desfășura cu o zi mai devreme decât în mod obișnuit. Asta pentru că duminică, 27 septembrie, este o zi de doliu național pentru soldații azeri căzuți în războiul din regiunea Nagorno-Karabah din 2020.

Din acest motiv, primele antrenamente libere au avut loc astăzi, la finalul cărora George Russell a fost cel mai rapid pilot. În prima sesiune, britanicul a stabilit un timp de 1 minut și 45.387 secunde, iar în a doua sesiune a stabilit un timp de 1 minut și 43.347 secunde.

Britanicul de la Mercedes a fost mai rapid cu o jumătate de secundă față de Kimi Antonelli. Italianul de la Mercedes, care este și liderul campionatului, a avut parte de probleme tehnice în prima sesiune, dar a recuperat timp în antrenamentele de după-amiază.

Max Verstappen a avut al treilea cel mai bun timp, urmat de Charles Leclerc și Lewis Hamilton în top 5.

A doua sesiune de antrenamente a fost oprită cu steag roșu după un accident pentru Arvid Lindblad. Sesiunea a fost reluată la scurtă vreme după acest incident.

Urmează ultima sesiune de antrenamente, care va avea loc vineri de la ora 11:30, ora României. Calificările vor începe de la ora 15:00, ora noastră, iar cursa va avea loc sâmbătă, de la ora 14:00.

via Formula 1

  • Bixente, joi, 24.09.2026 18:11

    Daca nici Max Verstappen, titanul pilotajului planetar, nu se poate apropia decat la 8 ZECIMI de Mercedes - o eternitate in F1, chiar si-n niste antrenamente, atunci lucrurile sunt la fel de clare ca-n ultimele zece luni. Mercedes fură de stinge, apoi osteneşte furând si decide sa ia o pauza de cateva clipe, urmand ca din plictiseală să decidă că-i benefic pentru starea lor de spirit să fure în continuare. Avem parte de-un sezon profund măsluit, asta doar pentru ca împiedicatul ăla de Russel sau fetusul peninsular să vicieze decisiv ierarhiile cuvenite.

  • FanF1, joi, 24.09.2026 19:00

    Lăsându-l pe ăsta în soarta lui și văzându-mi de treaba mea, vă propun stimați prieteni să observați ce luptă strânsă se află între piloții de pe pozițiile 6,7,8,9 unde diferența este enorm de mică: doar 0.037 sec Mai rar întâlnim asta fie în fruntea clasamentului, fie undeva mai în spate, un ceva care crează spectacol și emoții nu tuturor dar într-o oarecare parte a fanilor ai acestui sport. Îmi aduc aminte când într-o calificare ce-a avut loc nu de mult timp primii 5 piloți din fruntea clasamentului erau încadrați în acea diferență de 2 zecimi de secundă dintre primul clasat și al 5-lea. Să sperăm că vom mai avea parte de astfel de surprize care lasă de gândit/dă speranța că va fi o luptă strânsă între acei piloți. Să vedem calificările ce vor urma și cursa de sâmbătă.

  • Breaking news !, joi, 24.09.2026 19:48

    FIA și producătorii de unități de propulsie din Formula 1 au ajuns la un acord privind configurația de bază a viitoarelor motoare din Marele Circ, care ar putea fi introduse în 2030. Detaliile motoarelor urmează să fie finalizate, dar planul este de a trece la un motor V8 de 3.0 litri, care însă nu va fi aspirat natural. Din cauza restricțiilor de zgomot pe circuitele stradale, care devin tot mai numeroase în calendar, Formula 1 va păstra turbocompresoarele. Unitățile de propulsie vor continua să aibă și un element hibrid, dar acesta va contribui mult mai puțin la puterea totală comparativ cu agregatele actuale. Conform noilor reguli, motorul electric va avea o putere maximă de 100 kW, față de cei 350 kW actuali. Ideea este de a crea o unitate completă, care să includă atât motorul cu ardere internă, cât și motorul electric. Acest lucru ar trebui să ducă la o reducere semnificativă a greutății unităților de propulsie, care ar deveni cu cel puțin 50 de kilograme mai ușoare decât cele actuale. Formula 1 ia în considerare și introducerea unui sistem similar cu „push-to-pass”, folosit de ani de zile în IndyCar. Acesta le va permite piloților să mărească temporar puterea agregatelor lor în anumite condiții, ceea ce sugerează că sportul nu are planuri să revină la sistemul DRS, utilizat între 2011 și 2025.

  • Azerbaijan Grand Prix, vineri, 25.09.2026 12:40

    FP3 Top Ten 1 Max Verstappen Red Bull 1:43.922 2 George Russell Mercedes 1:44.021 3 Lewis Hamilton Ferrari 1:44.033 4 Kimi Antonelli Mercedes 1:44.273 5 Charles Leclerc Ferrari 1:44.544 6 Pierre Gasly Alpine 1:44.637 7 Oscar Piastri McLaren 1:44.746 8 Lando Norris McLaren 1:44.899 9 Isack Hadjar Red Bull 1:45.176 10 Franco Colapinto 1:45.592

  • Azerbaijan Grand Prix, vineri, 25.09.2026 16:19

    Qualifying Top Ten 1 George Russell Mercedes 1:42.526 2 Charles Leclerc Ferrari 1:43.363 3 Oscar Piastri McLaren 1:43.364 4 Isack Hadjar Red Bull 1:43.500 5 Lando Norris McLaren 1:43.672 6 Lewis Hamilton Ferrari 1:43.858 7 Pierre Gasly Alpine 1:44.047 8 Max Verstappen Red Bull 1:44.081 9 Carlos Sainz Williams 1:44.566 10 Franco Colapinto Alpine 1:44.963

  • FanF1, vineri, 25.09.2026 16:24

    Uitându-mă pe site-ul oficial pentru a afla rezultatele, două lucruri mi-au atras puternic privirea: diferența de peste opt zecimi de secundă între locul unu și locul doi iar cel de-al doilea lucru care m-a impresionat a fost, aș spune, nu faptul că Hadjar este în fața coechipierului său olandez ci și diferența destul de mare care a reușit s-o pună între el și Max. Chiar m-au uimit astea.

  • Mircea Badea, sâmbătă, 26.09.2026 13:17

    max a avut probleme cu motorul etc, altfel probabil era la 0,3s de mercedes, pe locul 2