F1: Etapă nouă la Madrid, începând din 2026
Formula 1 anunță că Marele Premiu al Spaniei va fi găzduit de un circuit nou, care va fi construit la Madrid. Contractul a fost încheiat pentru perioada 2026-2035.
Capitala Spaniei va găzdui o etapă de Formula 1, începând din 2026. Este anunțul tocmai făcut de către organizatorii Marelui Circ.
Potrivit comunicatului oficial, circuitul se află în faza de omologare, iar designul final încă nu a fost definitivat. Va fi construit în jurul centrului de expoziție IFEMA, în apropierea aeroportului Madrid-Barajas Adolfo Suarez.
Circuitul va include și câteva secțiuni stradale. Va avea o lungime de 5.47 kilometri, 20 de viraje, iar turul de calificare este estimat la 1 minut și 32 de secunde.
Pentru început, noul circuit va putea găzdui mai bine de 110.000 fani pe zi. Ulterior, capacitatea va fi crescută la 140.000 de fani pe zi.
Marele Premiu de Formula 1 al Spaniei va fi găzduit de acest circuit din Madrid în intervalul 2026-2035.
Let’s go racing in Madrid!
— Formula 1 (@F1) January 23, 2024
Say hello to the brand-new circuit built around the @IFEMA Exhibition Centre ✨#F1 pic.twitter.com/klysY8HAiT
via Formula 1
Barcelona, no te preocupes !