F1: Alfa Romeo prezintă o grafică specială pentru etapa din Belgia
Echipa Alfa Romeo a prezentat oficial o nouă grafică specială pentru monopostul său C43. Noua grafică va fi utilizată în cadrul Marelui Premiu al Belgiei și adaugă accente verzi în mai multe zone ale exteriorului.
La sfârșitul acestei săptămâni, Formula 1 se îndreaptă spre Belgia pe legendarul circuit Spa-Francorchamps. Cu această ocazie, Alfa Romeo va rula cu o grafică specială, care scoate în evidență culoarea unuia dintre sponsorii importanți ai echipei.
Mai exact, monopostul Alfa Romeo C43 va primi accente verzi, care se vor afla în combinație cu nuanțele obișnuite de negru și roșu închis ale echipei. Astfel de accente sunt vizibile la aripa din față, acolo unde avem o grafică desenată sub forma unei flăcări, precum și la aripa din spate și la capacele jantelor.
De asemenea, sigla unuia dintre sponsorii echipei, Kick, este vopsită în această culoare, la fel și jumătate din sigla "95-5" vizibilă înaintea și deasupra sidepod-urilor. La final, inclusiv sistemul de protecție halo va avea o siglă vopsită în verde.
Marele Premiu al Belgiei va avea loc în acest sfârșit de săptămână, fiind ultima etapă înainte de pauza de vară. Cursa principală este programată pentru 30 iulie, iar în acest weekend avem și cursă de sprint.
via Alfa Romeo F1
Bine, bine, prezintă o grafică nouă, da' un monopost F1 când prezintă, că până acum au venit cu o căruță !